Festival Friends, una dintre secțiunile Festivalului Internațional de Film NexT, aduce anul acesta în sala de cinema filme realizate de regizori deja cunoscuți publicului, dar și scurtmetraje studențești sau filme străine ale unor foști participanți la NexT. Proiecțiile Festival Friends vor avea loc în zilele de vineri, 9 aprilie și sâmbătă, 10 aprilie, la Cinema Scala, de la ora 15.00.
Din cele zece filme care alcătuiesc programul Festival Friends, patru vor fi proiectate în premieră: “Camelia”, cel mai recent scurtmetraj al regizorului Marian Crișan, “Film pentru prieteni” (in imagine) realizat de Radu Jude și comediile “Bora-Bora” (regia Bogdan Mirică) și “Numărătoare manuală” (regia Daniel Sandu).
Pe lângă acestea, se regăsesc și filmele “Stanka se duce acasă” (Bulgaria, 2010) “Băi termale” (Belgia, 2010) și “Doar litera T” (Belgia 2009).
Secțiunea Și ei au fost NexT Generation va prezenta anul acesta lungmetrajele de debut a trei participanți NexT din anii trecuți. Marian Crișan va fi prezent cu filmul “Morgen” (România/Franța/Ungaria 2010), iar Sophie Barthes cu lungmetrajul “Cold Souls/Suflete înghețate” (USA, 2009). Cel de-al treilea film care face parte din line-up-ul secțiunii Și ei au fost NexT Generation este “Las Malas Intenciones/ Intenții rele” (Peru/ Germania/ Argentina, 2011), care a avut premiera anul acesta la Festivalul Internațional de la Berlin.
Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Film NexT are loc în perioada 6-10 aprilie la Cinema Scala, Cinema Elvira Popescu si Mansarda Cărturești.