Bursa petrolului de la Londra (International Petroleum Exchange – IPE) se va inchide joi, dupa 25 de ani de functionare, pentru a inlocui actualul sistem de tranzactionare – in care brokerii isi anunta vÃ¥nzarile sau achizitiile prin strigate si gesturi – cu unul electronic. IncepÃ¥nd de vineri, contractele pentru titei si gaze naturale de la IPE se vor tranzactiona numai pe cale electronica, considerata de unii mult mai eficienta, iar de altii criticata. “Sentimentul general la IPE este tristetea”, a declarat unul dintre brokerii locali. Nostalgicii vechiului sistem isi indreapta sperantele spre Dublin, unde bursa de marfuri de la New York (NYMEX) a creat o arena in care pot fi tranzactionate contracte cu titei de tip Brent, de referinta la Londra. NYMEX a incercat in ultima perioada sa preia o parte din contractele IPE, iar brokerii estimeaza o crestere a activitatii din Dublin. “Cred ca trecerea se va face usor. Deja am inceput, inca din luna noiembrie, sa tranzactionam dimineata titei Brent pe cale electronica”, a declarat Christopher Bellew de la firma de brokeraj Bache Financial. La sfÃ¥rsitul anilor ”80, trecerea de la sistemul de folosire de catre presedinte a unei sonerii la cel in care fiecare broker striga a fost la fel de controversata ca si adoptarea sistemului electronic, a continuat Bellew. Oficialii NYMEX au declarat ca 140 de brokeri s-au inregistrat. Mediafax
Business Internaţional
Ultimele tranzactii "strigate" la bursa petrolului din Londra
Ultimele tranzactii "strigate" la bursa petrolului din Londra