Consilierul de stat la Presedintie pe probleme de personal si organizare, Dan Vuerich, aflat in aceasta functie de la inceputul ultimului mandat de sef al statului al lui Ion Iliescu, a demisionat de la Cotroceni, “din motive personale”. El a precizat ca ieri i-a multumit presedintelui Traian Basescu pentru colaborarea din cei doi ani si jumatate de la inceputul mandatului acestuia. “Ne-am despartit in conditii civilizate, omenesti”, a mai spus Dan Vuerich. Primul consilier care a plecat de la Palatul Cotroceni, la numai cateva zile de la numire, a fost Vasile Blaga, pentru a fi numit ministru al administratiei si internelor in Guvernul Tariceanu. Ulterior, au demisionat consilierii prezidentiali Andrei Plesu, fara o motivatie publica, Renate Weber, din motive de sanatate, Claudiu Saftoiu, pentru a prelua functia de director al SIE, Theodor Stolojan, pentru a fonda PLD, si Sergiu Medar, din motive de sanatate. Au mai demisionat consilierii de stat Valeria Dorneanu, Elena Udrea si Stana Anghelescu si Adriana Saftoiu.