Un gadget care sa detroneze ca raspandire si popularitate telefonul mobil. Un gadget care sa-l faca pe om sa se simta “fara maini si fara picioare” in caz ca il uita acasa. Un gadget care sa ii permita comunicarea rapida, informarea rapida, entertainment-ul digital desavarsit.
Acesta este pariul pe care gigantul Microsoft l-a facut astazi la cel mai mare targ de tehnologia informatiei din lume – CeBIT, odata cu prezentarea “in carne si oase” a mult-discutatului proiect Origami, pe seama caruia s-a presupus mult, dar despre care se stia destul de putin. Pariu, pentru ca daca Microsoft reuseste sa convinga lumea cu noua sa creatie, a dat cu adevarat lovitura. Este vorba de un minicomputer ultraportabil, cu ecran sensibil la atingere (diagonala de aproximativ 17 cm), cu o greutate de sub un kilogram si dimensiunile unei carti obisnuite. Este usor de tinut in mana, comenzile pot fi date atingand ecranul cu degetul, dar si din diverse taste asezate lateral.
Pregatit printr-o neobisnuita campanie de marketing, mini-PC-ul nu va avea ca denumire comerciala numele de cod al proiectului – Origami, ci pe cea de Ultra Mobile PC sau UMPCs. Noul computer ultraportabil a fost indopat cu o multime de functii: poti naviga pe Internet, poti trimite e-mail-uri, redacta documente (recunoaste, asemenea Tablet PC-ului, scrisul de mana cu stylus-ul pe ecran), insa cele mai multe aplicatii revin entertainment-ului, UMPCs-ul fiind deopotriva un player audio-video cat si o consola de jocuri. A starnit interesul si incorporarea in acest minicomputer a functiilor de navigare GPS (prin satelit), dar si a unei camere foto, dupa modelul actualelor telefoane mobile. Aspect important: unele modele vor fi capabile sa receptioneze televiziunea digitala, trend in care telefonia mobila este puternic ancorata. Creatia Microsoft beneficiaza de conectivitati fara fir (Bluetooth si WiFi), dar si de cea clasica prin cablu (USB). Asadar nu va fi nicio problema ca utilizatorii noului minicomputer sa intre in videochat oriunde vor gasi o conexiune la Internet potrivita.
Ce-i lipseste noului ultraportabil? Poate functiile de telefonie mobila, ar putea spune rautaciosii. Nu este o problema greu de rezolvat insa, pentru ca producatorii de computere asiatici au lansat deja notebook-uri cu tehnologie GSM sau VoIP pe care le poti folosi ca telefon.
UMPCs pare sa fi rezolvat si problemele pe care le aveau tastaturile virtuale (pe ecran): o noua aplicatie (Dial Keys, produsa de Fortune Fountain) asaza tastele virtuale in doua “evantaie”, ceea ce le face mai usor de atins. Deocamdata Microsoft, care a dezvoltat proiectul Origami impreuna cu Intel, a prezentat la CeBIT trei modele de UMPCs, produse de taiwanezii de la ASUS, chinezii de la Founder si de coreenii de la Samsung. Primul astfel de echipament urmeaza sa fie lansat comercial luna viitoare. Pretul estimat se situeaza intre 500 si 1.000 de dolari.
Dupa ce s-a lamurit care este viziunea lui Bill Gates in privinta gadgetului viitorului, lumea se intreaba acum care este modelul de business al acestui nou proiect. O prima observatie. Mini-ultra-portabilul este creatia a doi giganti ai lumii IT: Microsoft, cel mai mare producator de soft din lume, si Intel, cel mai mare producator de cipuri mondial. Asadar, noul echipament are cel putin un atu pentru reusita: parinti celebri si cu forta de necontestat pe piata tehnologiei informatiei. In plus, Microsoft a ales producatori asiatici pentru UMPCs, mult mai competitivi si mai agresivi pe piata internationala decat gigantii hardware americani, ceea ce se vede deja in pret.
Elementul esential pare a fi insa ca minicomputerul ruleaza ca software o varianta a Windows XP Tablet PC, denumita Ultra Mobile PC Edition, iar la momentul potrivit va adopta viitorul Windows Vista. Or, daca gadgetul prinde pe piata mondiala, ascensiunea Windows va fi semnificativ potentata. Totodata, Microsoft ar putea sa incerce sa se “razbune” pe cvasiinsuccesul pe care l-a avut pe piata Tablet PC – laptopul cu ecran sensibil la atingere si care, in ciuda promovarii insistente de catre echipa lui Bill Gates si a faptului ca aproape toti marii producatori de hardware l-au adoptat, nu a cunoscut raspandirea asteptata.
O alta revansa pe care ar incerca sa o ia Bill Gates este fata de celebrul iPod al rivalului Apple, considerat cel mai reusit si de succes gadget din ultimii ani.
Noul UMPCs ar putea sa se impuna pe piata electronicelor si datorita faptului ca este expresia clara a unui trend: computere ultra-portabile cu o multime de functii incorporate. Nu numai Microsoft merge pe acest drum, ci si alte companii. Chiar fostul tovaras al lui Bill Gates, cofondatorul Microsoft Paul Allen, cu a lui companie Vulcan Inc, lucrau la o varianta de miniPC , dar care nu a fost inca lansata. De asemenea. Motion Computer vinde inca de anul trecut un mini Tablet PC, la un pret mult mai mare inca decat UMPC.
Care sunt problemele noului UMPCs? In primul rand bateria, de fapt eternul minus al oricarui echipament electronic portabil, fie la telefon mobil sau laptop. Timpul pana la epuizarea bateriei nu depaseste doua-trei ore, ceea ce limiteaza autonomia in zonele fara priza de curent electric. Ramane de vazut si daca “inflatia” de functii ale noului echipament va fi pe placul unei mari majoritati de potentiali cumparatori.
Oricum, UMPCs-ul lui Bill Gates va ramane unul dintre subiectele de discutie importante in lumea IT, fie ca va avea sau nu succesul de piata asteptat. Reprezinta un punct culminant al conceptului de convergenta, foarte la moda: este si computer, si player multimedia, si navigator GPS, si televizor digital, si consola de jocuri. In nebunia de astazi in care telefoanele mobile devin si camere foto, camerele foto sunt si music playere sau notebook-urile stiu si meseria de telefon mobil, UMPC s-ar putea chiar sa reuseasca.