Cel de-al patrulea membru al grupului Ilascu, Tudor Petrov-Popa, aflat inca in inchisoare la Tiraspol, a solicitat cetatenia romana, subiect care a fost discutat telefonic de ministrul roman de externe Mihai-Razvan Ungureanu cu sora lui Petrov-Popa. Ceilalti trei membri ai grupului Ilascu – Ilie Ilascu, Andrei Ivantoc si Alexandru Lesco – sunt si cetateni romani. Ungureanu a discutat telefonic cu Raisa Petrov-Popa, dar si cu Alexandru Lesco, eliberat in urma cu circa o saptamana, se arata intr-un comunicat MAE. Grupul Ilascu a fost arestat in iunie 1992 si condamnat la inchisoare pentru pretinse fapte indreptate impotriva regimului separatist de la Tiraspol, in urma unui proces ilegal ce nu a respectat cerintele elementare privind dreptul fundamental la un proces echitabil, precizeaza MAE. Mediafax