Dacă privim datele macroeconomice pe 2013 de care dispunem până acum – și anume realizările pe primele nouă luni – în comparație cu ceea ce estima Comisia Națională de Prognoză în februarie 2013 începe să fie mai clar de ce această creștere economică de 2,7% nu a fost destul de bine administrată pentru a aduce venituri la buget.

Pentru că pe baza estimărilor Comisiei de Prognoză se face bugetul în fiecare an, iar orice evoluție a unui indicator cu alt ritm sau chiar în alt sens decât cel estimat are efecte adverse asupra încasărilor bugetare.

Cea mai mare discrepanță este, așa cum se poate vedea din tabelul alăturat, diferența între ceea ce a estimat Prognoza ca surse pentru creșterea economică și realitate. Astfel, era prevăzut că vom avea o creștere economică de 1,6% pe 2013 bazată pe consum și pe investiții.

Consumul, care are cea mai mare greutate în PIB, cu o pondere de peste 70%, era prevăzut să crească cu 2,2%, după stagnarea din 2012 (plus 0,1%) și 2011 (plus 0,9%). Ce s-or fi gândit șefii de la Prognoză după atâția ani de scădere a consumului (minus 7,4% în 2009, minus 1,3% în 2010) și apoi de stagnare? Ar fi cazul să avem în sfârșit o revenire substanțială a consumului. Dar nu a fost

Acest plus 2,2% pe care miza Prognoza este o creștere substanțială pentru un indicator cu așa de mare greutate în economie, pentru care și o mișcare miliprocentuală înseamnă zeci de milioane de euro scăderi sau creșteri în vânzările companiilor.

Așa încât, ei s-au gândit, iar Guvernul le-a preluat această ipoteză prin proiectul de buget pe care l-a făcut, că își va reveni consumul în România și acesta va trage PIB-ul în sus. Mai mult, luând în calcul și o creștere a investițiilor (adică a formării brute de capital) de 3,5% față de 2012, era prevăzut că indicatorul care ar fi urmat să frâneze impactul revenirii consumului în PIB să fie exporturile nete.

Astfel, exporturile erau prevăzute să crească în 2013 doar cu 1%, în timp ce importurile erau văzute cu un plus de 2,8%, ceea ce însemna că influența comerțului exterior în ecuația PIB-ului urma să fie negativă în 2013.

Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar Prognoza nu a reușit să nimerească nici când a fost bine, adică atunci când am avut creștere economică, așa cum în 2008 și 2009 nu a văzut deloc taifunul crizei care urma să măture 20% din PIB.

În loc să fie o creștere economică de 1,6% așa cum evaluase Prognoza, avem pe primele nouă luni din 2013 o creștere de 2,7% și este foarte probabil ca pe tot anul 2013 acest indicator să fie undeva la 3%. Deci o creștere economică dublă față de cea prognozată. Și atunci, unde e baiul?

Simplu: când faci erori de prognoză nu numai de amplitudine a indicatorilor ci și de evoluție a structurii creșterii, acestea se repercutează în decizii guvernamentale și în rezultate sub așteptări pentru cel mai important indicator în ceea ce privește relația economiei cu statul, și anume încasările la buget.

Realitatea arată că în 2013 tocmai exporturile au fost singura sursă de creștere economică, care au compensat stagnarea la 0,0% a consumului final (după cum se vede în tabelul alăturat) și chiar scăderea formării brute de capital, adică a investițiilor, cu 3,9%.

De ce au scăzut investițiile? Pentru că statul nu a avut bani destui și a tăiat de unde a putut. Consumul fiind în stagnare, TVA-ul și accizele nu au adus la buget banii pe care miza Guvernul, așa că încă de la începutul anului cheltuielile de capital au fost tăiate cu peste 10% față de anul anterior.

Iar exporturile, cu plus 14% pe primele nouă luni față de aceeași perioadă a anului trecut,  în condițiile în care importurile nu au crescut decât cu 1,9%, au fost atât de tari încât au determinat o creștere economică de două ori mai rapidă decât cea prognozată, în pofida scăderii menționate a investițiilor și în pofida stagnării consumului.

Numai că exporturile nu aduc venituri la buget în aceeași proporție cu vânzările pe piața internă, pentru că nu sunt purtătoare de TVA. Bineînțeles, salariile plătite angajaților din companiile care exportă și toate cheltuielile realizate intern ale acestor companii determină venituri la buget, dar ponderea exporturilor în România este încă redusă (35% din PIB, față de 60-80% în Ungaria, Cehia sau Polonia) pentru ca impactul să fie destul de mare asupra veniturilor bugetare.

Și totuși, cu doar 35% pondere în PIB, iată că exporturile (de fapt exporturile nete, adică cele din care se scad importurile) au reușit să fie determinante pentru a atinge cel mai înalt nivel al creșterii economice din 2008 încoace, de 2,7% pe primele nouă luni din 2013.

De unde se vede ce semnificație are exercițiul unei prognoze corecte asupra administrării bugetului. Poți avea creștere economică peste așteptări și să faci rectificare negativă de buget –  cea mai dramatică situație pentru o economie în creștere – cazul României în 2013.

Bineînțeles, aceeași diferență între realitate și estimări există și în ceea ce privește formarea PIB. Astfel, Prognoza estima că industria va crește doar cu 0,8%, însă în realitate evoluția a fost de plus 5,1%. În oglindă, aceasta este de fapt absorbția piețelor externe, adică exporturile.

La agricultură, Prognoza a văzut că va veni o creștere pe care a estimat-o la 8,4% pentru 2013, dar realitatea a arătat că a fost dublă, și anume de 17,9%  pe primele nouă luni și probabil că această evoluție se va păstra pentru tot anul.

Iar această evoluție mult peste așteptări iarăși a fost de rău augur pentru veniturile statului, având în vedere gradul redus de impozitare din acest sector, dar și gradul redus de prelucrare. Pe de altă parte, a contribuit la evoluția peste așteptări a exporturilor.

Construcțiile au stagnat la 0,3% față de o estimare a Prognozei de 3,1% – rupând astfel o tendință de revenire (plus 2% în 2012 față de minusuri între 5 și 10% în fiecare dintre anii 2009- 2011). Aici se vede în oglindă tăierea investițiilor statului.

În sfârșit, serviciile (din care comerțul, deci consumul reprezintă cea mai mare parte) erau estimate să crească cu 1,1% după plus 1,9% în 2012, dar iată că în realitate evoluția a fost 0,0% față de anul trecut. Cu acest 0,0% rămâne anul 2013 ca și amintire din punct de vedere macroeconomic. Un an bun pe hârtie, păcat ca nu s-a văzut și ân realitate.

Consumul a fost supraestimat, iar agricultura, industria si exporturile au fost subestimate

Comparatie intre prognozele Comisiei Nationale de Prognoza pentru 2013 si ce s-a intamplat in primele noua luni din 2013 (2013 fata de 2012)

 

Realitatea

Prognozele

Evolutie PIB

+2,7%

+1,6%

Agricultura

+17,9%

+8,4%

Industrie

+5,1%

+0,8%

Servicii

0,0%

+1,1%

Constructie

+0,3%

+3,1%

Consum final

0,0%

+2,2%

Consum final populatie

+0,2%

+2,3%

Formarea bruta de capital

– 3,9%

+3,5%

Exporturi

+14%

+1%

Importuri

+1,5%

+2,8%

sursa: Comisia Nationala de Prognoza si INSSE