Cand a preluat guvernarea, actuala administratie, in ansamblul ei, trebuia sa fi stiut ca va avea o prea scurta perioada de ragaz sa se aseze pe picioare. La nici un an de la preluarea guvernarii, vremurile de gratie au ramas o amintire. Astazi debuteaza o greva de amploare in educatie – exista toate premisele ca aceasta va fi astfel -, iar solutiile pentru amorsarea ei, aproape inexistente. Inexistente ca ministrul educatiei, primul care ar fi trebuit sa fie in fruntea negociatorilor cu profesorii, dar pe care PD a refuzat, pana in prezent, sa-l numeasca in locul demisionarului Miclea, sperand sa-i smulga lui Tariceanu 5% din PIB pentru acest sector.
Este vorba despre acelasi sector pentru care programul electoral al Aliantei PNL-PD promitea 6% echivalent PIB si pe care, in prezent, sindicatele il revendica, in numele acelei promisiuni. Asa stand lucrurile, pare acum ca cel care tine contabilitatea promisiunilor electorale este PD, animat de respectarea cuvantului dat, iar cel care tine baierile pungii inchise, Hagi Tudose al guvernarii, este PNL.
Nu este un scenaru nou. Un prea fatarnic discurs despre promisiunile ce trebuie indeplinite s-a petrect in momentul in care, in vara, sub presiunea de a-si vedea vistieria golindu-se, ministrul liberal al finantelor propunea ca solutie cresterea TVA, masura necuprinsa in proiectul programului de guvernare. Inca un episod: PD se opune ideii liberale de crestere a impozitului pe dividende, la 16% atat cat este cota unica, pe motiv ca programul electoral prevede, pentru persoane juridice, de pilda, o cota de impozitare de 10%.
Este ideal ca programul cu care ai ajuns la guvernare sa fie respectat in spiritul si litera lui. Ideal este ca si prognozele in baza carora ti-ai alcatuit un scenariu de guvernare sa fie cele reale. Programul de guvernare PNL-PD este unul comun. Cand l-au gandit, liberalii si democratii sperau sa smulga FMI pentru 2005, de pilda, un deficit bugetar de 1,5%. Si cum n-a fost sa se intample asa, totul a trebuit regandit. Asa cum, introducerea cotei unice de impozitare, la inceputul anului, a fost gandita si razgandita, dupa ce intrase deja in vigoare. Ponoasele le-au tras liberalii, in curtea carora se afla Ministerul de Finante.
Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, in intrecerea socialista pentru propasirea tarii care-i anima pe liberali si democrati intervin periodic si maghiarii din UDMR si cei din PC. Si mai intervine un personaj, omnipotent, omniscient si, inevitabil, ubicuu: Traian Basescu. Daca nu si-a putut trece intre trofee o demisie a primului-ministru, urmata de anticipate care sa aduca la guvernare o majoritate solida, dupa gustul sau, el si-a trecut in palmares reconstruirea unui pod. Cel de la Maracineni, rupt de viitura, aceeasi viitura care l-a rupt si pe Tariceanu din vraja lui Basescu si l-a determinat sa nu mai demisioneze si sa organizeze anticipate. In fapt, Tariceanu a stiut, probabil, ca daca va consimti la scenariul pus la cale de seful statului va reveni in fruntea Guvernului la Sfantu Asteapta. Tariceanu a simtit in tot acest timp – si a reactionat ca atare – ca Basecu ii doreste toate bune, dar cat mai departe de Palatul Victoria, asa cum intreaga suflare liberala simte, in atacurile periodice pe care presedintele le indreapta impotriva Guvernului, nu mustrari parintesti, ci perfide incercari de compromitere a premierului si a ministrilor PNL.
A existat un succes in aceste tactici de hartuire reciproca, dar numai de o parte. PNL are acum cu treime mai multi parlamentari decat PD. Dar popularitatea sa – in baza careia a obtinut acest procent de locuri pe listele electorale – este intr-o continua erodare, cu largul concurs al PD. In baza acestei erodari, democratii au pretins si au obtinut, atunci cand cand anticipatele erau la ordinea zilei, o egalizare a ponderii celor doua formatiuni. De atunci au trecut cu mult in frunte in sondajele de opinie si pretind drept recompensa sa fie vocea care da tonul la cantec. Si-au revendicat acest drept cand a fost vorba despre schimbarea presedintilor celor doua Camere parlamentare, a presedintilor consiliilor judetene ai PSD sau a sefilor serviciilor secrete.
Interesant este ca nu liberalii au pus frau unora dintre avanturile democratilor, ci, la un singur semn, Traian Basescu, lucru care a lasat impresia unei complicitati vinovate.
Este evident ca presedintele nu poate fi facut responsabil pentru ce se intampla in coalitia de guvernare. Raportul de monitorizare al Comisiei Europene a aratat ca s-au facut lucruri bune, iar presedintele a avut un rol pozitiv cel putin pe partea de justitie. Dar asa cum ambele partide si coalitia, in ansamblu, si-au impartit meritele, asa trebuie impartite si responsabilitatile.
Recent, Guvernul a rupt acordul cu FMI si are mai multa libertate in a-si stabili proiectele. Ramane de vazut daca masura a fost una eficienta si va fi pozitiva. Exista, ca in toate, un risc. Riscul ca gestul sa nu fie tocmai ce se astepta. Daca PNL va fi facut vinovat de cel mai mic esec, atunci stuatia se va eroda si mai mult. Iar, daca aceasta intrecere socialista intre PNL si PD continua cu aceleasi accente, este posibil ca ea sa ajunga acolo unde a ajuns si sistemul care a inventat-o.
* Iulian Anghel este redactor politic la ZF
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.