România are exporturi în Ucraina de doar 800 mil. euro pe an, infim în comparație cu ce exportă în țări mai îndepărtate din Vest, cu toate că îi este stat vecin cu una dintre cele mai numeroase populații din Europa, adică 40 de milioane.
Însă, chiar și în aceste condiții, revoltele din Ucraina, care au destabilizat țara în ultima săptămână, sunt de rău augur pentru businessul românesc, care a reușit să se extindă la nord de Cernăuți. Exporturile României sunt duble față de 2005, astfel încât România a devenit exportator net față de vecinul său de la nord. Importurile din Ucraina au fost de 500 de milioane de euro anul trecut.
De ce nu au exportatorii români o prezență mai mare în Ucraina? Pentru că aici ei se lovesc de barierele specifice fostelor republici sovietice, de birocrație, de infrastructura deficitară, de interesele oligarhilor și chiar de neîncrederea în străini.
„Ucraina este o țară foarte dificilă, este o țară cu un grad ridicat de risc, este România la momentul bătăliei de la Costești“, a explicat Dan Mircescu, proprietarul producătorului și distribuitorului de sisteme pentru acoperiș Final Distribution, care exportă în Ucraina, făcând referire la mineriada din 1999, când zeci de mii de mineri aflați în marș spre București s-au războit și au copleșit forțele de ordine.
Pe de altă parte, Ucraina este o piață foarte mare, care are multe similitudini cu ce era în România în urmă cu 10-15 ani, o piață care are nevoie de foarte multe lucruri, a explicat Daniel Mocanu, acționar al companiei Daas, furnizor de servicii și echipamente profesionale pentru hoteluri, prezentă și ea pe piața ucraineană.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.12.2013
ZF 24
Un antreprenor: Ucraina este România din anul bătăliei de la Costești
România are exporturi în Ucraina de doar 800 mil. euro pe an, infim în comparație cu ce exportă în țări mai îndepărtate din Vest, cu toate că îi este stat vecin cu una dintre cele mai numeroase populații din Europa, adică 40 de milioane.