India și țările din jurul ei par un tărâm miraculos din care se tot ivesc scriitori, unul mai interesant decât altul: Salman Rushdie cel iubit de public, V.S. Naipaul distins cu Premiul Nobel, Vikas Swarup cu faima adusă de “Vagabondul Milionar”, uluitorul Amitav Ghosh cu romanele sale atât de diferite, toți ne-au făcut atenți și receptivi față de o lume plină încă de mistere.
Este rândul scriitoarelor să încânte un public sensibilizat și dornic să se lase sedus. După Anita Nair, cunoscută la noi prin “Cele nouă chipuri ale inimii” (prezentat în numărul trecut), își face apariția Anuradha Roy, debutantă elogiată de critici, iar primul ei roman a fost tradus ori se află în curs de traducere în 16 limbi, la edituri prestigioase. La noi apare într-o colecție consacrată – “Raftul Denisei”.Autoarea s-a născut în 1967, și-a făcut studiile la Hyderabad și Calcutta, la Cambridge, a trecut apoi prin experiența presei. Azi duce viață dublă: lucrează la New Delhi, la editura academică Permanent Black, dar trăiește și scrie la Ranikhet, un orășel din Himalaya. S-a remarcat în 2004, câștigând Picador-Outlook Non-fiction Award și în 2006 ca finalistă pe lista scurtă a altui premiu, International Young Publisher, acordat de British Council.
Romanul debutului, “An Atlas of Impossible Longing”, publicat în 2008 simultan în India și Marea Britanie, a fost finalist la Crossword Prize, iar “World Literature Today” îl include în cele 60 de cărți esențiale din India modernă. În 2011 apare al doilea roman, “The Folded Earth”, iar jocul traducerilor a reînceput…
Criticii au invocat ca repere ale cărții “Marile speranțe” de Charles Dickens și “Vânătorii de zmeie” de Khaled Hosseini, sau autori indieni contemporani caVikram Seth și Anita Desai. Și totuși, tânăra indiană probează școala înaltă a scriitorilor englezi familiarizați cu India, Rudyard Kipling și Somerset Maugham, prin atmosfera și evocarea unei lumi ce străbate jumătate de secol de istorie.
“Un atlas al dorințelor zadarnice” reunește două povești iubite de public. Prima este cea a orfanului care crește împreună cu fata stăpânului casei unde a găsit adăpost, iar viața duce la separație și nefericire. Mukunda și Bakul amintesc izbitor de Heatchliff și Catherine, nefericiții îndrăgostiți din “La răscruce de vânturi”. Până și casele, una aproape de junglă și alta pe malul râului, trimit pe cititor la cele două conace englezești din capodopera lui Emily Brönte, deși acțiunea acestui roman se desfășoară pe fundalul Himalayei.
Și povestea unei familii urmărită prin destinele a trei generații, cu figuri feminine foarte puternice și originale poartă aceeași pecete. Doar că Anuradha Roy reușește să creeze alt fel de stranietate, ieșită din singurătatea extraordinară și parcă imposibilitatea comunicării cu ceilalți, a personajelor. Trei generații de femei se succed, unite de fire subtile.
Prima, Kananbala își urmeaza soțul îndrăgostit de Sonargh, orașelul bengalez, lasând în urmă Calcutta. Aici își petrece viața ei de femeie, își crește fiii, izolarea ei se accentuează într-atât că începe să-i admonesteze pe cei din jur cu replici obscene. A doua este Shanti cea frumoasă, cu destinul marcat de casa de lângă râu, unde a crescut și unde se-ntoarce să nască. Fiica ei, Bakul, crește liber, avându-l pe Mukunda tovarăș de joacă și prieten.
Poveștile celor trei femei interferează cu traseele bărbaților, ei își realizează ambițiile, fie făbricuța și casa ridicate de Amulya Babu, fie pasiunea de arheolog a fiului său, Nirmal, fie cariera ce-i îngăduie lui Mukunda să uite umilința vieții de orfan, să se revanșeze față de cei care l-au ajutat. Iubirea lui refuzând să se stingă amintește nu doar de Heatchliff, ci și de Marele Gatsby.
“Un atlas al dorințelor zadarnice” topește în poezia lui fluidă povestea unei familii și a unei iubiri sfâșietoare, iar în filigran istoria Indiei, dar mai ales viețile celor două case fabuloase. Pentru cititorul subtil, ele sunt personaje de neuitat ale cărții.
Anuradha Roy, Un atlas al dorințelor zadarnice, traducere din limba engleză de Irina Bojin, Editura Humanitas fiction, 2011; 336 pagini
ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000). Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.