Un avion care circula pe ruta Viena – București, cu 116 pasageri la bord, a aterizat de urgență la Timișoara, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce piloții au sesizat probleme tehnice, călătorii fiind preluați de o altă aeronavă după aproximativ trei ore, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Timișoara, Nicoleta Trifan, a declarat sâmbătă că avionul a aterizat la Timișoara la cererea piloților, iar călătorii și-au continuat călătoria cu o altă aeronavă, după ce au așteptat trei ore pe acest aeroport.