Directorul tehnic al Aeroportului Craiova, Adrian Predescu, a declarat că avionul executa un zbor de antrenament și s-a părubușit la o distanță de aproximativ doi kilometri de aeroport, într-o zonă cu case.
El a precizat că unul dintre piloți și-a pierdut viața, iar celălalt a fost grav rănit, la ora transmiterii acestei știri primind îngrijiri medicale.
La fața locului se află mai multe echipaje ale ISU, SMURD și Jandarmeriei.
Avionul prăbuși este de tip IAR 99, iar în momentul impactului aparatul de zbor a luat foc.
Aparatul IAR 99 Șoim este produs de Avioane Craiova SA, fiind folosit în principal pentru antrenamente, putând asigura și misiuni de atac la sol, precum și misiuni de recunoaștere.