Statele Europei Centrale si de Est au nevoie de noi surse de capitaluri. Finantarea importurilor lor va avea o importanta vitala. De aici si periculoasa competitie pe plan fiscal intre viitorii membri ai UE. Estonia a inceput lupta prin introducerea impozitului de 0% pentru profiturile reinvestite. Polonia si Slovacia si-au diminuat impozitul pe profiturile companiilor, de la 27% si respectiv 24%, la 19%. Este evident ca aceste facilitati nu i-au lasat indiferenti pe investitori. Gigantul mondial al telefoniei mobile Nokia intentiona nu demult sa isi mute sediul din Helsinki in Tallinn, capitala Estoniei situandu-se la numai o suta de kilometri de coasta finlandeza. A fost nevoie de interventia personala a premierului finlandez pentru a impiedica punerea in practica a acestei decizii.
La randul sau, Austria este amenintata de strategia fiscala a Slovaciei. Viena se gaseste la 60 de kilometri de Bratislava, de aici si intentia autoritatilor austriece de a reduce impozitul pe profit de la 34% la 25%. Concurenta se va accentua, si va cuprinde tot mai multe state din estul Europei. In afara de taxa pe valoare adaugata, nivelul celorlalte impozite este stabilit de fiecare stat in parte. Chiar si cu sustinerea Frantei si Germaniei, planul de armonizare fiscala lansat cu un an in urma de catre comisarul european Frits Bolkestein va fi dificil de dus la capat. Noile state membre ale Uniunii nici nu vor sa auda de armonizare fiscala, avand avantajul ca sunt numeroase. In plus, ele vor fi sustinute de unii din actualii membri, in special Irlanda, care si-a construit economia pe avantajele cu caracter fiscal. Asa cum sustine si Michel Albert in cartea sa “Capitalism contra capitalism”, in Europa se vor contura doua modele de capitalism: unul renan, bazat pe consens si reusita colectiva, si unul anglo-saxon, bazat pe rasplatirea meritelor si a eforturilor individuale. Alegerea intre unul din cele doua modele va fi de fapt marea miza a acestei extinderi a Uniunii Europene.
Subiecte de meditatie
Ce se va intampla insa pe data de 1 mai, care, printr-un hazard calendaristic, pica intr-o sambata? Experienta teribil de costisitoare a reunificarii Germaniei le-a furnizat eurocratilor de la Bruxelles un subiect serios de meditatie incepand cu anul 1990.
In cadrul viitoarei Europe mari, liberalizarea schimburilor comerciale a inceput o data cu tranzitia. Numeroase acorduri bilaterale de liber schimb au fost semnate intre statele Europei Centrale si de Est si majoritatea celor 15 membri actuali ai Uniunii.
De exemplu, spatiul aerian european este liberalizat deja de cativa ani. Competitia in acest sector a devenit chiar necrutatoare, mai ales dupa aparitia, atat in vest, cat si in estul Europei, a companiilor aeriene care ofera servicii la preturi foarte mici. Ca si avioanele, marfurile circula de mult timp intre est si vest fara a fi percepute taxe vamale. Exista insa cateva exceptii. Una dintre acestea este reprezentata de produsele agricole, unde nu a inceput deocamdata procesul de renuntare la taxele vamale. In est, sectoarele agricole apasa greu asupra economiilor. Incepand cu luna viitoare, un taran european din trei va fi polonez.
“Presiunea grupurilor de lobby care sustin interesele producatorilor agricoli a determinat statele Europei Centrale si de Est sa-si “protejeze” somajul mascat din sectorul agricol prin politici vamale. Aceste state au cerut sa li se aplice derogari de la reglementarile Uniunii pe o perioada destul de mare de timp dupa momentul aderarii”, precizeaza un expert francez.
Insa statele Europei Centrale si de Est vor avea de platit un pret: in schimbul derogarilor mai sus mentionate, autoritatile de la Bruxelles au amanat data la care noii membri ai UE vor avea acces deplin la ajutoarele directe acordate prin politica agricola comuna. Taranii din estul Europei vor avea de asteptat opt ani inainte de a putea primi aceleasi ajutoare pe care le primesc “colegii” lor vestici.
Liberalizarea pietei produselor alimentare este ceva mai avansata insa. Masurile de protectie tarifara care mai exista vor fi eliminate in intregime incepand cu data de 1 mai. Pentru vin, un exemplu reprezentativ, desfiintarea taxelor vamale va trebui sa conduca la diminuarea cu 60% a pretului vinului in Republica Ceha, si cu 30% in Ungaria.
In aceasta etapa, toate preturile marfurilor importate ar trebui sa se diminueze. Mai ales cele ale bunurilor care provin din afara Uniunii Europene. In Polonia, impozitele pe autovehiculele japoneze se vor diminua de la 35% la 10% de la 1 mai, deoarece noii veniti in clubul european vor fi nevoiti sa se conformeze politicii comerciale si, prin urmare, sa aplice planul tarifar exterior comun.
Pe de alta parte insa, consumatorii din est vor suporta majorari de pret la unele produse. Taxele vamale aferente produselor textile ar putea creste. Polonia a incheiat acorduri bilaterale cu India in legatura cu aceste produse. UE aplica, pentru acest sector, taxe vamale superioare celor practicate de Polonia in virtutea acordului bilateral. Pretul textilelor va creste in aceeasi masura si in Estonia, care va deveni “unic printre noii membri, in sensul ca numai aici aderarea la UE se va traduce printr-o majorare a taxelor vamale”, afirma ironic Juhan Parts, primul ministru al acestei tari.
Au fost de asemenea stabilite si asa-numitele clauze de salvgardare. In cazul deteriorarii unui sector economic sau a unei regiuni, o tara va putea aplica masuri de protectie, dupa obtinerea in prealabil a acordului din partea Comisiei Europene.
In concluzie, reunificarea economica a Europei va mai avea de asteptat ceva timp, chiar si dupa 1 mai.
Cele doua surse de ingrijorare ale Vestului
“Mesajul este clar: o data cu extinderea Uniunii, toata lumea va avea de castigat”, a declarat in aprilie 2003 Romano Prodi, presedintele Comisiei Europene, cu ocazia prezentarii tratatului de aderare al celor zece viitoare state membre. Aceasta afirmatie va fi cel mai greu digerata de populatia celor 15 state ale actualei Uniuni. Lasand la o parte promisiunea unor noi piete si orizonturi, aderarea celor zece noi state cu un nivel mediu de trai de cel putin de doua ori mai redus decat in UE reprezinta o provocare mondiala, deoarece noul spatiu european va pune in opozitie diferite sisteme sociale si de repartitie a resurselor.
Ca o reactie de mare importanta, Irlanda si Marea Britanie, cele mai liberale si dinamice state din vest, sunt singurele care nu si-au inchis pietele fortei de munca in fata noilor locuitori ai UE. Incepand cu 1 mai 2004, autoritatile de la Londra nu le vor mai cere permis de munca, acestia va trebui numai sa se inregistreze. In plus, cei care vor munci in Marea Britanie vor putea beneficia de intreaga gama de ajutoare sociale numai dupa un an de munca aici. Guvernul lui Tony Blair estimeaza ca in fiecare an intre 5.000 si 14.000 de persoane vor veni din est sa munceasca in Regatul Unit. Irlanda, la randul ei, a anuntat ca nu va face nici o discriminare in privinta acestora.
Ceilalti membri UE, printre care Germania, Suedia, Franta si Olanda, vor sa profite cat pot de mult de pe urma exceptiilor temporare prevazute prin tratatul de aderare. Restrictiile existente in ceea ce priveste libera circulatie a fortei de munca vor putea fi mentinute inca cinci ani, sau chiar sapte. In Franta, sub presiunea sindicatelor, reglementarile prevad ca imigrantii veniti din estul Europei vor fi supusi regimului comun al muncitorilor straini pentru cel putin doi ani. O companie nu va putea face angajari decat daca nu a gasit nici un francez care sa aiba califcarile necesare.
Specialistii in demografie incearca sa linisteasca aceste state speriate de imigranti, amintind de precedentul creat prin integrarea fostei Germanii de est: abia 1,5% din populatia acesteia s-a stabilit in vest dupa reunificare.
“Acelasi exod fusese prevazut si pentru perioada care a urmat intrarii Spaniei si Portugaliei in Comunitatea Europeana, insa aceste temeri nu s-au adeverit. Totul va depinde de cresterea economica si de politicile sociale din cele zece state nou-venite”, spune Iain Begg, profesor la London School of Economics. “largirea UE nu va produce o revolutie”, a adaugat el. Cu toate acestea, guvernele raman pe pozitii.
Pe de alta parte, exista si un risc “simetric” care obsedeaza opinia publica, referitor la problema delocalizarii. Este deja evident ca multe companii vestice isi muta activitatile de productie in estul Europei, in cautarea unui cost mai redus cu forta de munca.
In Germania, companiile au facut din aceste delocalizari un instrument de presiune asupra guvernului cancelarului Gerhard Schroder, caruia i se cere accelerarea reformelor. Influenta Federatie a camerelor de comert si industrie si-a sfatuit recent membrii sa “profite de sansele pe care largirea Uniunii le ofera”.
Proprietarii companiilor franceze actioneaza la fel de hotarat. Companiile franceze sunt in fruntea investitorilor straini din Polonia. Peugeot, in asociatie cu producatorul japonez de autovehicule Toyota, a realizat in Republica Ceha cel mai important proiect de investitii din intreaga Europa Centrala, in valoare de 1,5 miliarde de euro. Peugeot-Citroen urmeaza sa construiasca o fabrica in Slovacia, iar Renault face acelasi lucru in Slovenia. Peste jumatate din grupurile care formeaza indicele bursier francez CAC 40 sunt prezente in Ungaria. Autoritatile franceze nu dispun de nici o statistica mondiala in privinta extinderii in Est a companiilor autohtone, mai ales ca multe dintre acestea isi muta sediul sau isi incep chiar activitatea in Olanda sau Luxembourg, din ratiuni de ordin fiscal.
In plus, delimitarea dintre investitiile noi si delocalizarile operatiunilor existente deja in Franta nu este intotdeauna clara.
In schimb, strategia fiscala a noilor membri ai Uniunii Europene nu este deloc ambigua, prezentand trei caracteristici importante. In primul rand, gradul de impozitare al profiturilor companiilor este foarte scazut. Apoi, taxa pe valoarea adaugata platita de consumatorii din est este comparabila cu cea practicata de autoritatile din vestul Europei. Si, in fine, nivelul impozitelor pe salariile scazute (contributiile fiind incluse) este mai ridicat decat in cele 15 state membre.
“Viitorii zece membri par sa mizeze pe impunerea mai slaba a bazelor de impozitare cele mai mobile, sarcina fiscala cea mai mare corespunzand celor mai putin mobile baze de impunere”, rezuma Agnes Benassy-Quere, de la institutul Cepii.
Astfel, exista riscul ca estul Europei sa devina un paradis fiscal pentru bogatasi si pentru companii, iar forta de munca locala sa fie nevoita sa suporte toata greutatea finantarii proiectelor publice.
anca.stoicescu@zf.ro