Cutremurul produs duminică seară în zona seismică Vrancea a avut magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 137 de kilometri, informează Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP), care anunțase inițial parametrii 4,7 grade și 200 de kilometri.
Conform măsurătorilor finale ale seismului, acesta a avut 4,4 grade și s-a produs la o adâncime de 137 de kilometri.
Cutremurul este oricum cel mai mare ca magnitudine produs anul acesta în zona seismică Vrancea.
INFP a actualizat și informația privind epicentrul seismului, precizând că acesta a fost în județul Buzău, și nu în Covasna, cum se anunțase inițial.
Anul acesta, tot în zona seismică Vrancea au avut loc alte șase cutremure, cu magnitudini între 2,5 și 3,3 grade pe scara Richter.
În decembrie 2013, în aceeași zonă au fost înregistrate 21 de cutremure, cu magnitudini între 2,5 și 3,9 grade pe scara Richter.
La 6 octombrie 2013, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simțit și la București, dar și în nordul Bulgariei și în Republica Moldova.
Anul trecut, în zona Vrancea s-au mai produs opt seisme cu magnitudinea de cel puțin 4 grade, la 21 noiembrie (4,4 grade), 15 octombrie (4,7 grade), 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) și 6 martie (4,2 grade).