Dezvoltatorul israelian Digal Investment a finalizat proiectul cu 125 de apartamente Obor Towers din București și încearcă să vândă cele 70 de locuințe pe care le mai are în portofoliu cu prețuri pornind de la 63.800 de euro plus TVA, respectiv 67.000 de euro cu tot cu TVA, cât costă o garsonieră cu o suprafață construită a locuinței de 43 mp, respectiv 64 mp dacă sunt luate în calcul și balconul și spațiile comune.
La acești bani se poate adăuga și un loc de parcare subteran, care costă 15.000 de euro.
“Nu ne adresăm către toată piața, ci doar către cei care își pot permite, oameni care au bani în bancă și vor prefera să îi investească într-un apartament decât să plătească impozit pe dobânzi. Nu știm câte apartamente sunt în prezent disponibile în București, dar ofertă este mică de proprietăți foarte bune la un preț de sub 100.000 de euro”, susține Ion Cătuțoiu, directorul firmei Real Time, care se ocupă de vânzarea proiectului.
Deși în cele 30 de luni de când proiectul este la vânzare au fost vândute doar 55 de locuințe, dintre care pentru 15 nu au fost încă semnate contractele finale, dezvoltatorul speră ca în decurs de un an să reușească să vândă cele 70 de aparamente rămase în blocul situat în imediara apropiere a Primăriei Sectorului 2.
“Peste drum garsonierele din blocurile construite în anii ’70 costă 40.000 de euro, dar comparația nu este relevantă”, mai spun dezvoltatorii.