Distribuitorul de anvelope bucureștean Com Nico Serv, cu afaceri de 11,5 milioane de euro în 2008 și peste 160 de angajați, potrivit ultimelor date disponibile, a intrat în insolvență începând procesul de reorganizare judiciară.
Potrivit reprezentanților companiei, administratorul judiciar desemnat este compania Rominsolv, care mai derulează și procesul de reoganizare judiciară al transportatorului bucureștean CETA, aflat în insolvență după ce a acumulat datorii de 18 milioane de euro la finalul anului trecut.
Compania Com Nico Serv, deținută de omul de afaceri Niculae Dorel Laurențiu, operează magazine și service-uri auto în București, Brașov, Cluj și Arad.
“Decizia companiei este un răspuns rațional la contextul economic dificil și la scăderea abruptă a cererii pe piața de anvelope. Reorganizarea va permite companiei să-și eficientizeze businessul”, informează compania într-un comunicat.
Proprietarul companiei anunțase în urmă cu aproximativ un an demararea unui proiect turistic în zona Forban din Predeal, ce presupunea construirea unor complexuri hoteliere în urma atragerii de investiții în valoare de 150 de milioane de euro, potrivit unor informații apărute în presă la acea dată.
Reprezentanții companiei nu au dat detalii suplimentare cu privire la acest proiect sau la valoarea creanțelor și a principalilor creditori. În lista principalilor furnizori ai Com Nico Serv se regăsăsesc producătorii de anvelope Continental, Goodyear, Michelin și producători de piese auto precum SKF sau Bilstein.
“Acum avem primele întâlniri cu debitorul și punem la punct un plan de reorganizare. Un tabel al creanțelor și al creditorilor vom avea de abia în luna octombrie”, a declarat Mircea Deaconu, administrator din partea Rominsolv.
În ultimele luni aproape fiecare sector de activitate înregistrează câte un caz de insolvență a unei companii din topul primilor jucători. Astfel, în retailul electroIT a intrat în insolvență încă de anul trecut Flamingo, iar în retailul alimentar rețelele locale Pic, Spar sau Trident. În sectorul transporturilor cel mai cunoscut caz este cel al companiei Ceta, iar în cazul taximetriștilor compania Fly Taxi a cerut în instanță intrarea în insolvență.