Cornel Ungureanu, Vasile Bogdan
Ioan Holender
de la Viena la Timișoara
Editura Brumar
Născut la 18 iulie 1935 la Timișoara, Ioan Holender este cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena (Staatsoper), pe care a condus-o între 1 aprilie 1992 și 30 august 2010. Președinte și director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu” în trei rânduri (2007, 2009 și 2011), Ioan Holender este în prezent consilier al Metropolitan Opera New York, al Operei din Tokio și al celei din Budapesta. Totodată, în urbea natală, al cărei cetățean de onoare este, Holender deține titlul de președinte onorific al Asociației Pro Opera, Fundației Pro Philarmonia și Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană. O carte despre activitatea lui nu poate fi decât incitantă, mai ales că apare după alte cărți scrise de sau despre Ioan Holender. Adică cel care spunea în memoriile sale: „Nu am deloc impresia că am făcut ceva excepțional sau că sunt deosebit. (…) Eu nu am plecat din România pentru că am vrut să fac carieră, nici măcar ca să trăiesc, ci ca să supraviețuiesc. Am plecat când nu mai era efectiv nicio posibilitate pentru mine să-mi continui viața aici: exmatriculat din toate facultățile din România, dat afară din slujbele pe care le aveam. Aveam o normă și jumătate de antrenor de tenis și dosarul a ajuns la cadre și acolo s-a decis că nu corespundeam, eram un element dușmănos față de orânduirea de atunci. Eu am și o oarecare înțelegere față de acele măsuri ale lor, privind în contextul vremii respective. (…) Când am plecat am fost trist și deprimat pentru că pierdusem tot ce aveam până atunci, inclusiv limba pe care o vorbisem toată viața. Dacă am ajuns acolo, să zicem pe un pisc, nu a fost un salt, ci un drum făcut cu răbdare. Și am mari îndoieli că sunt chiar așa de iubit în Austria cum se zice, cred mai degrabă că sunt cunoscut și că i-am făcut să mă respecte.”