În anii 50, Securitatea îi hărțuia luptătorii anticomuniști retrași în munții Făgărașului. Tineri intelectuali, foști militari și țărani se opuneau colectivizării, duceau o luptă tragică, inegală, cu un sistem totalitar care ucidea libertatea de a gândi și de a face. Pe atunci, moș Dumitru Opriș avea 30 de ani, fusese aviator, luptase pentru țara lui în război. Îl umplea de revoltă că ce n-a distrus războiul, distrugeau acum comuniștii. S-a dat cu haiducii din munți. A găzduit șase partizani urmăriți de Securitate, deși știa că oricine îi ajută, chiar și numai cu un colț de pâine, e împușcat de securiști. Nu i-a păsat!

A simțit că securiștii îi suflă-n ceafă. Voia să fugă cu luptătorii anticomuniști – dar dragostea pentru soția lui, Miluța, l-a făcut să stea. Într-o noapte, i-a călăuzit pe fugari peste Olt, la alți frați de-ai lui, și s-a întors să se predea – în speranța că va scăpa cu închisoare și că Miluța îl va aștepta. A fost torturat să spună unde au dispărut partizanii. Nu și-a trădat prietenii.

Nu-l interesează cine l-a turnat, deși acum, ar putea afla. Nu vrea să se răzbune. A plâns de bucurie când a căzut comunismul: dar acum, după 20 de ani, constată cu ciudă că românul încă dă în gropi. “Toți au mințit, toți… dacă nu se fura cum se fură și acuma, România era departe!… E greșit să-i ceri omului ceea ce nu are, încerci o dată, încerci a două oară, cum am spus cu nea Gheorghe, mai drumu, vezi că-i, uite, cu gropi, cu pietre cu de toate, mai vezi ăstălalt e asfaltat! El îl vede pe ăla!”

Ar porni o revoluție, dar recunoaște că azi e singur și îmbătrânit. La 92 de ani, trebăluiește toată ziua. Nu are stare, și-a schimbat singur țiglele de pe acoperiș, spre groaza vecinilor.

Monumentul eroilor e în sat, tot datorită lui: că să facă rost de bani pentru construcție, a vândut fier vechi. “Am dus vreo 30 de mii de kg de fier vechi, altfel n-aveam de unde strânge atâția bani.”

Un om puternic, cu suflet tânăr, demn de exemplu pentru dragoste de țară, necondiționată! “Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n casă mea și-n țara mea, nu știu, iubesc România să știți, și pe români.”

Reportaj difuzat de PROTV în emisiunea “România, te iubesc!” din 4 decembrie 2011