Anul în construcții începe de regulă prin luna martie, când șoferii renunță la cauciucurile de iarnă, iar betonul poate fi turnat în siguranță.
Dacă la începutul anului 2010 jucătorii din construcții nu păreau prea nerăbdători să se încălzească vremea, anul acesta au motive să spere la zile cu soare, în condițiile în care acalmia din ultimii doi ani pare să se termine.Pentru primul număr din acest an, revista Business Construct a făcut o selecție a proiectelor de infrastructură și construcții civile care vor ține capul de afiș în 2011 și au reieșit investiții de aproape două miliarde de euro a căror finalizare este programată pentru acest an.
Cum se va îmbunătăți traiul după aceste proiecte? Un drum mai scurt cu trenul până la mare, o legătură rutieră mai bună între sudul Capitalei și Piața Victoriei, malluri noi în București, Constanța sau Craiova, două stații noi de metrou în Capitală, unde într-un final ar trebui terminată și Biblioteca Națională, în timp ce bănățenii vor avea autostradă între principalele orașe – Timișoara și Arad.
Cum spuneam și în numărul precedent, Bucureștiul și țara se schimbă, dar importante sunt prioritățile fiecăruia dintre noi. În urmă cu patru-cinci ani, reconstrucția fostului stadion Lia Manoliu a devenit o prioritate. Acum, în ciuda contrelor politice, finalizarea acestui stadion este mai aproape ca niciodată. El nu va da însă “de mâncare” direct oamenilor. Câteva sute de angajați au avut însă de lucru pentru construirea lui, iar alte câteva zeci, poate chiar sute, se vor ocupa de administrarea și operarea lui.
Cine a fost la un meci sau la un concert pe mega-stadioanele din Europa își dă seama că o asemenea investiție are o contribuție semnificativă la realizarea unui spectacol. Din nou, unii s-ar grăbi să spună: de spectacol ne arde nouă? Cu siguranță spectacolul și vizibilitatea oferită de o asemenea investiție contribuie la întărirea optimismului. Să aveți un an bun, cu proiecte importante, care să justifice optimismul din aceste săptămâni!
Cristi Moga, redactorul-șef al BUSINESS Construct