Cum ar fi să găsești un jurnal în care să descoperi notate întâmplările zilei următoare și să aștepți terorizată să vezi ce se întâmplă? Cum ai putea trăi, împărțită între două tendințe contradictorii: să contrazici ori să schimbi viitorul imediat sau să-l înfrunți ca parte dintr-un flux continuu al vieții? Cum faci față unor evenimente ce tot răstoarnă ordinea știută a lucrurilo
Năpasta jurnalului i se întâmplă unei adolescente de 16 ani, trecută într-un timp scurt prin foarte multe pățanii, eroina unui roman intitulat “Cartea viitorului” de Cecelia Ahern, bine cunoscută publicului nostru, datorită mai multor romane traduse în ultimii ani, ce alcătuiesc o serie de autor la Editura All (Cadoul, P.S. Te iubesc, Dispăruți fără urmă, Suflete pereche, Mulțumesc pentru amintiri, Prietenul nevăzut).
Tamara Goodwin a crescut într-o familie bogată, a trăit într-o vilă luxoasă, înconjurată de obiecte ce întăreau privilegiul averii: de la plaja privată la patul cu baldachin și dressing cu haine de firmă. Totul se răstoarnă odată cu moartea tatălui: datoriile adunate le silesc pe mamă și fiică să părăsească vila scoasă la vânzare și să se mute la rudele apropiate ce locuiesc la țară, lângă castelul Kilsaney.
Aici începe procesul dureros de transformare a fetei răsfățate într-una conștientă de lumea în care trăiește, obligată să observe și să judece atent cu propria minte. Constată mai întâi cât de superficiale sunt prietenele ei, cât de profundă este prin comparație tocilara clasei. Își cercetează atent unchiul și mătușa în casa cărora și-au găsit refugiu și le înregistrează ciudățeniile și comportamentul ușor bizar.
Tamara se confruntă prima oară cu singurătatea, cu sine însăși: mama a căzut pradă unei profunde și lungi depresii, ruptă parcă de realitate, se plictisește cumplit și nu are unde și cum evada, rememorează conflictele cu tatăl, episoadele de revoltă și mai ales momentul teribil când l-a găsit mort, capătă conștiința lucrurilor pe care ar fi putut să le facă, a vorbelor ce odată spuse poate ar fi dus viața familiei în altă direcție.
Dar, mai ales, cunoaște oameni diferiți: o călugăriță care trăiește aproape de castel, pasionată de albinărit, la curent cu foarte multe secrete legate de familia ei, un tânăr care ajunge la castel cu o bibliotecă ambulantă, între volumele căreia descoperă o carte legată în piele, cu lacăt și încuietoare aurite ce se dovedește un jurnal cu file albe, dar în care citește întâmplările zilei următoare, grupul de adolescenți care bântuie noapte prin ruine.
Treptat, Tamara înțelege că trebuie să-și salveze mama, să-și supravegheze și suspecteze mătușa, să investigheze secretele trecutului, pornind de la un album de fotografii. Toate pistele care ar duce-o spre adevăr se împotmolesc, adevărurile sunt eludate cu grijă de cei din jur, inclusiv anul nașterii ei, ca și poveștile de iubire ale părinților.
Cecelia Ahern a combinat mai multe rețete de succes, care să facă din roman un bestseller și să prindă categorii foarte diferite de cititoare, pentru că în general mizează pe un public feminin. Prima rețetă este cea a romanului cu adolescenți rebeli, din familii bogate, cărora li se pare firesc să primească tot și să nu li se ceară nimic. De aici vine ambiția de a relata procesul prin care “sărmana fată bogată” se convertește într-o tânără normală.
A doua rețetă, cu priză la un public larg, bântuie intens proza engleză de astăzi, și este bazată pe revizitarea surorilor Bronte și a romanului gotic: un castel transformat de un incendiu în ruine, o familie de aristocrați în declin, copilării pline de mister, felurite povești de iubire (devotamentul fraților, pasiuni și sacrificiul), personajul-cheie al servitoarei. Iar a treia rețetă pendulează între fantasy și thriller, prin jurnal. Suficiente ca să facă din “Cartea viitorului” o lectură de vacanță plăcută pentru toate vârstele și toate gusturile.
Cecelia Ahern, Cartea viitorului, traducere din limba engleză de Marilena Iovu, Editura Allfa, 2010, 318 pag.