Vladimir Lisin, aflat pe locul doi in topul celor mai bogati oameni ai Rusiei, isi va spori averea cu inca o jumatate de miliard de dolari in aceasta saptamana dupa listarea companiei sale la bursa. Gigantul din domeniul prelucrarii metalelor, Novolipetsk, va fi listat la bursa din Londra, relateaza The Moscow Times.
Pe fondul listarii, valoarea companiei din domeniul prelucrarii otelului pe care Lisin a achizitionat-o printr-o serie de tranzactii incheiate in ultimul deceniu este stabilita la circa 8,7 mld. dolari. Lisin va vinde 7% din pachetul de 90% pe care-l detine ca parte a procesului de listare, actiunile urmand a fi tranzactionate de joi. Acesta va obtine aproximativ 609 mil. dolari pe baza pretului pe actiune stabilit de bancheri vinerea trecuta. Lisin, ce a ajutat Novolipetsk sa urce pana pe locul sapte in topul celor mai importanti producatori de otel din lume, s-a dovedit optimist cu privire la rezultatul listarii. “Sunt incantat ca oferta Novolipetsk a atras un interes atat de puternic din partea investitorilor institutionali internationali”, a declarat Lisin. Avand in vedere istoria companiei, insa, procesul de listare nu este unul lipsit de nesiguranta. Prospectul pentru emiterea de actiuni la bursa londoneza include 26 de pagini de riscuri, de la anchete legate de fixare de preturi la potentiale conflicte de interes.
“Nu se stie cu claritate care este partea Novolipetsk si cat este cea detinuta de proprietarul companiei de otel”, arata Timothy McCutcheon, analist in cadrul companiei de brokeraj Aton.