Dacă n-ar fi decât aceste magnifice albume (îmi vin în minte, dezordonat, cele dedicate lui Corneliu Baba, Mircia Dumitrescu, Vladimir Zamfirescu, Gheorghe Anghel, Teodor Moraru, Tudor Banuș, George Lowendal, Marilena Preda Sânc, Studiul 3. Prolog, Florin Ciubotaru etc.) apărute în anii din urmă (2008-2012), și tot s-ar putea considera că ICR a câștigat pariul cultural – în linie editorială, cel puțin – în care s-a angajat. Sunt nume importante, inconturnabile ale plasticii românești, care au fost tratate monografic, cu desăvârșit profesionalism, în volume cu statură tipografică impozantă, alcătuite cu risipă de talent grafic și ingeniozitate. Ultimul publicat*, în ordine cronologică, este cel dedicat grupării NOIMA și principiului său coagulant, pictorul și profesorul Constantin Flondor.
Este o monografie dedicată unui “club” de creatori vizuali, cu imagini ample ilustrând demersurile plastice ale fiecăruia dintre membri, cu texte programatice și descrieri de intenție (deși nu au “un manifest prin care doresc să răstoarne lumea”), care vizează nu doar lămurirea noimelor pe care le au în comun (“ceea ne-a legat ține mai degrabă de simpatii reciproce și de anumite afinități comune în ceea ce privește arta”), ci și o vastă arie de noduri și legături vizibile sau subtile cu întreaga mișcare plastică românească. Este un manual de pictură pentru mileniul III, dar și o felie de viață artistică autentică, un ghem de pulsiuni interne, dar și de preocupări care transcend problemele de grup.
Încercând să-i lămurească factorii de coeziune și aspirațiile, Costion Nicolescu scria, în 2007, după o expoziție a grupării NOIMA la Timișoara (text reprodus în album, p. 320):
“Grupul NOIMA… Cine este el și ce-i mână pe membrii lui în luptă? După cum o arată și numele, cred că principalul lor scop este acela de a afla care este noima picturii și care este noima lor, ca pictori, în această lume și acest timp. Dacă noimă este un cuvânt folosit în limbajul curent mai mult pentru expimări negative, în cazul grupului care poartă acest nume el capătă conținutul căutării înfrigurate a unui drum și a unor întâlniri, absolut necesare pentru a încărca și valida existența întru ale picturii, și nu numai. O căutare cu accente grave, dar și încrezătoare. NOIMA (născută în anul 2003) a venit pe un teren obișnuit cu astfel de însămânțări, căci Timișoara are o tradiție destul de veche și de bogată în ceea ce privește grupurile sau grupările de artiști vizuali. (…) Este constituită tocmai de câțiva dintre cei mai zeloși și înzestrați ucenici ai maestrului Constantin Flondor. Este vorba de Andrei Rosetti (Deva, n.1974), Ciprian Bodea (Timișoara, n. 1979), Dan Gherman (Lipova, n. 1980), Sorin Neamțu (Arad, n. 1977), Sorin Scurtulescu (Timișoara, n. 1979). A fost un dar al lui Dumnezeu că toți acești tineri (încă!) să fie ucenicii unui profesor ca maestrul Constantin Flondor. A fost și meritul lor că și-au dat seama de acest dar. Îi leagă de profesorul lor sentimente de dragoste, de admirație, de recunoștință. Și atunci, este interesant de văzut ce îi datorează ucenicii Dascălului lor. Nu puține lucruri: tipul de raportare la pictură, încărcat de o responsabilitate maximă față de sine, față de destinatari, și, mai ales, față de Dumnezeu (…), tipul de exploatare a unui subiect sau a unei teme (…), explorarea culorilor, uneori prin nuanțele lor nesfârșite (…), tipul de implicare și de responsabilitate maximă cu care este încărcat orice gest pictural (…), un anumit fel de apune tușele, un anumit fel de a compune și colora, înscrisuri în câmpul picturii, făcând parte integrantă din ea … Ei îi moștenesc maestrului liniștile și, mai ales, ne-liniștile artistice. Aflăm, totodată, la ei, destul de discret exprimat, acel efort firesc de despărțire de maestru, dar numai în felul în care el să le rămână aproape… “
Constantin Flondor și gruparea NOIMA – Ciprian Bodea, Dan Gherman, Sorin Neamțu, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu, Robert Koteles, Liliana Popa Mercioiu, Ierom. Pantelimon Șușnea/ album, Editura Institutului Cultural Român.