Răzvan Iorgu, 34 de ani, cel care a fost desemnat să conducă operațiunile din România ale gigantului american CB Richard Ellis (CBRE) după plecarea lui Radu Lucianu, vorbește despre o revenire a pieței imobiliare și apreciază că segmentul de birouri din centrul Capitalei este primul care va începe să se dezvolte, acesta fiind de altfel departamentul care a adus în ultimii ani cele mai mari venituri în cadrul firmei.

CB Richard Ellis a intrat pe piața locală direct în aprilie 2008, când a cumpărat firma locală Eurisko, pe care a plătit 24 de milioane de euro, o tran­zacție record pentru această piață. Americanii, care au avut anul trecut venituri de 5,1 miliarde de dolari, au cumpărat în 2008 o afacere ajunsă la apogeu, cu o cifră de afaceri de 14,4 mil. euro și un profit net de 2,4 mil. euro, aflată pe a doua poziție în piață. Ulterior a urmat o prăbușire cu circa 70% a veniturilor și intrarea pe pierdere.

Piața de consultanță imobiliară s-a aliniat în ultimii trei ani, astfel că mai multe firme, precum Colliers, DTZ Echinox, Cushman & Wakefield, CB Richard Ellis sau Coldwell Banker au venituri anuale cuprinse între două și patru milioane de euro.

“Firmele din real estate sunt la o diferență foarte mică în prezent. Unii sunt mai buni pe evaluare, alții pe birouri. Noi avem o bună cotă de piață pe zona închirierilor de birouri, în special în ceea ce privește reprezentarea chiriașilor, iar pe industrial am asistat de la începutul anului la patru tranzacții importante, și anume vânzarea unui teren, dar și o închiriere, o renegociere de contract și un sale and lease back. În 2011 vedem o piață mai rafinată, în care clienții știu mai bine ce vor, iar România redevine mai interesantă pentru investitori”.

Pe segmentul de birouri printre companiile pe care CB Richard Ellis le-a asistat în procesul de schimbare a sediului se numără avocații de la White & Case, producătorul de medicamente Pfizer sau traderul de cereale Cargill.

Echipa de consultanți s-a redus puternic în ultimii ani. Dacă în 2007 firma număra peste 100 de angajați, în prezent mai sunt 35 de oameni, dintre care 30 de consultanți.

În 2011 vedem o piață mai rafinată, în care clienții știu mai bine ce vor, iar România redevine mai interesantă pentru investitori.