România ar putea să aibă noroc. După patru ani în care a luat definitiv mai puțin de 4% din cele 19,7 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, o propunere a Comisiei Europene privind bugetul pentru următorul exercițiu financiar din perioada 2014 – 2020 s-ar putea să ne avantajeze.
Slaba absorbție a fondurilor UE de către România a potențat temerea că sumele îi vor fi reduse în următoarea alocare, însă proaspătul ministru al afacerilor europene Leonard Orban vorbește despre “sume importante în plus pentru România”, atât pe politica agricolă comună (plățile directe către fermieri), cât și pe politica de coeziune (instrumentele structurale).
De ce este optimist ministrul? Pentru că o propunere a oficialilor de la Bruxelles – aceea ca politica de coeziune care se adresează zonelor aflate sub media UE ca nivel de prosperitate să fie modificată și să se concentreze pe regiunile cele mai sărace – ne ajută. Rămâne însă de văzut dacă până la finele lui 2012 (perioada în care, teoretic, ar trebui să se desfășoare negocierile finale legate de alocările bugetare ale UE) vom reuși să câștigăm credibilitate în fața celorlalte state membre și să le convingem că data viitoare vom ști cum să cheltuim banii.
Cât de aprinsă va fi lupta pentru viitoarele fonduri ale UE o demonstrează ultima luare de poziție a țărilor net contributoare la bugetul Uniunii, cum ar fi Olanda sau Franța, care se opun propunerii Comisiei Europene de a majora cofinanțarea pentru cele patru state din UE, printre care se află și România, de la 85% în prezent la 95%, deși nu există date limpezi că ar fi afectată direct.