Alexa Visarion sau destinul vocației

Coordonator – Elena Saulea

Editura Junimea

Colecția Colocvialia. Elena Saulea (1954-2014), conf. univ. dr. la UNATC I.L.Caragiale din București, sora regizorului Alexa Visarion, care a inițiat, conceput și structurat această carte, n-a mai apucat s-o vadă tipărită. Titlul volumului a fost sugerat de criticul George Banu.

Volumul curpinde informații despre întreaga activitate, schițe de portret, cronici de spectacole, selecție de interviuri. Textele interviurilor și cronicilor au fost revizuite și selectate din revistele de specialitate și cotidinele din perioada 1970-2015. Materialele publicate în această carte sunt textele necenzurate din arhiva autorului.

Alexa Visarion este un artist complex: regizor de teatru și film, scenarist, profesor, publicist, scenograf, iar preumblările sale în lumea artei românești – și nu numai – depășesc patru  decenii. S-a născut la 11 sept 1947 („cînd se instaurase dictatura și se legifera frica”), în Botoșani. Absolvent Magna cum laude al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, promoția 1971, clasa prof. Radu Penciulescu. Doctor în Arte, cu Disertația Spectacolul ascuns – valențe interpretative și spectaculare ale teatrului  shakespearian, apreciată cu distincția Summa cum laude la UNATC, în ianuarie 2001. Profesor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai, 2008 și Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Târgu-Mureș, al Universității de Arte „George Enescu”, din lași, în  2013 și al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I.L Caragiale, București, în 2014. A urmat stagii de perfecționare în Italia, Rusia, SUA, Franța. A pus în scenă, în România, peste 100 de spectacole. A realizat numeroase montări radiofonice la Cluj și București, precum și scenografia la cincisprezece dintre spectacolele montate. Printre ele: Noaptea Bufonilor, Steaua fără nume, Nocturnele Iu’ Leonida, Livada de vișini, Astă seară se joacă fără piesă, Pescărușul, Nopțile regilor, Trei surori, D-ale carnavalului, Woyzeck, O noapte furtunoasă, Barbarii, Năpasta, Meșterul Manole, Unchiul Vanea (in țară) și Neînțelegerea, Dragoste și îndrăgostiți (după Shakespeare), Richard II, Woyzeck, D-ale carnavalului, Unchiul Vanea, Richard III, O noapte furtunoasă (în străinătate – SUA, Germania, Suedia, Islanda, Rusia).

Ca regizor de film, a semnat peliculele Înghițitorul de săbii, Năpasta, Punct… și de la capăt, Vinovatul, Luna Verde, Ana. De asemenea, a participat la Congresul Mondial al Directorilor Școlilor de Teatru din Peru; a mai beneficiat de călătorii de documentare teatrală și cinematografică la Londra și New York; a ținut un Curs Shakespeare la Malmo, Suedia; lucrează la Leiklistarskoli din Reykjavik, Islanda, ca profesor invitat; la solicitarea unor universități americane, i se acordă o primă bursă Fulbright, începând cu 1983, pentru teatru și o nouă bursă Fulbright, 1986, pentru film.

Bursele se extind până în 1988. Prezintă în acest context, în California, New York și Boston filmele de lung metraj Înainte de tăcere și Înghițitorul de săbii; face cercetare și documentare în Rusia – la Moscova și Leningrad – precum și în Dallas sau Londra. Stagii de  documentare și studiu, workshop-uri, sesiuni științifice și dezbateri artistice în SUA, Mexic, Anglia, Polonia, Germania, Israel, Italia, China, Rusia, Elveția, Canada, Grecia, Islanda, Serbia, Danemarca, Portugalia, Spania, Brazilia, Ungaria, Bulgaria, Franța, Peru și… Muntele Athos. Președinte și membru în numeroase jurii naționale de teatru și film. Activitatea sa a fost distinsă cu Premiul Academiei Române – Aristizza Romanescu, acordat pentru întreaga creație teatrală și cinematografică, Premiul UNITER de Regie pentru întreaga activitate, Premiul pentru cel mai bun spectacol și pentru regia spectacolului Steaua fără nume după M. Sebastian, în cadrul Festivalului Național de Comedie, Premiul revistei Teatrul pentru cea mai bună regie, acordat spectacolului Trei surori de Cehov, Teatrul Național Timișoara, Premiul pentru cel mai bun spectacol – Woyzeck de G.Buchner, acordat de Asociația  scriitorilor Cluj, Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol al anului (tot) Woyzeck, Premiul A.T.M. pentru exegeza scenică și filmică a operei lui I.L.Caragiale, Premiul ACIN – Opera Prima, pentru regia filmului Înainte de tăcere, Premiul ATM pentru regia spectacolului Năpasta, Premiul „Opera prima” pentru spectacolul de debut Cartofi prăjiți la orice după A. Wesker ș.a. în fine, Președinția României i-a acordat Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Spectacolele și filmele sale au fost laureate la Moscova, Arezzo și San Sebastian. A publicat zeci de studii, precum și volumele Goana pe nisip, Spectacolul ascuns, De la Ziditorul la Zidirea, Cortina de cuvinte, Ana – Semn și imagine.