Ėlisa Brune – Cu moartea în suflet. Cioran-tango, Editura Casa Cărții de Știință, traducere și note Laurențiu Malomfălean și Andreea Blaga. Ediție îngrijită de Rodica Baconsky
La 20 de ani de la moartea lui Emil Cioran, editura clujeană Casa Cărții de Știință pune la dispoziția cititorilor din România volumul „Cu moartea în suflet. Cioran-tango”, apărut în 2011 la editura Odile Jacob sub semnătura scriitoarei belgiene Ėlisa Brune. Cartea se situează în suita lucrărilor de exegeză dedicate lui Cioran apărute în România, în ultimii ani: „Cui i-e frică de Emil Cioran” de Mircea Diaconu (Cartea Românească 2008), „Cioran sau un trecut deocheat” de Marta Petreu (Polirom, 2011), „Cioran. O mitologie a nedesăvârșirilor” de Eugen Simion (Tracus Arte, 2014).
Volumul este un șirag strălucitor de aforisme, maxime, sentințe, cele mai multe dintre ele adevărate poeme în proză, dedicate enigmei cioraniene. Autoarea își propune să reconstituie din și prin fragmente, într-o evocare reflexivă, în stil cioranian, la granița dintre filosofie și literatură, portretul în clar-obscur al unei figuri paradoxale, angajate într-una din cele mai îndrăznețe aventuri a limbajului, dar și a ființei.
Cartea este structurată în opt capitole, cu titluri extreme de sugestive (Cioran, ca o lovitură de trăsnet; Fernanda, chiar dacă asta nu mă privește; Mică naștere întâmplător; Louis nu așteaptă; Lui Eugénie îi era frică; Înmormântarea, așa cum se cade; Metafizica la cafea; Vrăjitori, înțelepți, demnitate) metafore ale dramaticelor momente de viață ale filosofului. Lucrarea are o bogată secțiune de note, cuprinzând referiri la scrierile lui Cioran în franceză (Oeuvres, Gallimard, 1995 și Entretiens, Gallimard, Arcades, 1995.), dar și la edițiile românești de la editura Humanitas.
Pe coperta a IV-a a volumului original, recompensat cu prestigiosul premiu al Societății Oamenilor de Litere din Paris, autoarea mărturisește că l-a cunoscut pe filosoful român pe când ea avea optsprezece ani și că a fost bulversată de „apetitul acestuia pentru neant”. Cartea, continuă Ėlisa Brune, se naște, până la urmă, dintr-o întrebare teribilă: acest om, care era tot numai o absență, putea să dispară ? Scobiturile, vidul său interior au dat naștere unei profunde uimiri ce mocnea în străfundurile unei alte ființe. De aici a rezultat un tango îndrăcit între Cioran, moartea și autoarea însăși. Un tango sălbatic în trei.
Adevărul este că Ėlisa Brune nu numai că l-a cunoscut pe Cioran, așa cum poți cunoaște un autor în context social-literar, dar a întreprins prin această carte ceea ce orice cititor inspirat de un text esențial și de un model de gândire visează să realizeze: să transpună, ca într-o fidelă oglindă, volutele intime ale scriiturii originale, revitalizând-o, dublându-i ecourile. Iată cum își definește însăși autoarea demersul său:
E un eseu despre Cioran.
E o călătorie în Cioran.
E o tiflă dată lui Cioran.
E un text ce doare la lectură, însă mai mult încă la scriere.
E un exorcism care a dat greș.
El mă bântuie încă mai mult ca înainte.
Speram, înfruntându-l în față, să-l fac inofensiv, să-l golesc de puterea lui corozivă.
Or nu. E mai rău.
Aflat la granița dintre eseu și evocare, volumul Ėlisei Brune constituie unul din cele mai profunde și inspirate omagii dedicate filosofului româno-francez.