Un pachet de 10,6 milioane de acțiuni SIF Muntenia (SIF4), reprezentând 1,31% din capitalul societății de investiții, a fost transferat luni printr-o tranzacție specială (deal) în valoare de 7,95 mil. lei (1,78 mil. euro).
Tranzacția s-a realizat la prețul de 0,75 lei/acțiune, cu 1,6% peste cotația din ședința precedentă.
Este posibil ca acest transfer să aibă legătură cu strategia unor acționari de a-și consolida deținerile înainte de adunarea ganerală a acționarilor (AGA) de la începutul lunii iulie, în care se va discuta revocarea Consiliului Reprezentanților Acționarilor și alegerea unor membri noi.
La AGA pot participa și vota acționarii înregistrați la data de 15 iunie, astfel că marți, 12 iunie, este ultima zi când investitorii mai pot cumpăra acțiuni pentru a participa la ședință.
Adunarea generală a acționarilor de la SIF Muntenia se anunță extrem de animată, mai ales după ce AGA din aprilie a fost contestată de unii acționari care au respins situațiile financiare pe 2011 și propunerea de dividend a conducerii SIF. Votul a fost atât de strâns încât a fost nevoie de o săptămână pentru ca să fie anunțat rezultatul, iar propunerile de pe ordinea de zi au fost în cele din urmă aprobate, datorită voturilor prin corespondență, conform anunțului oficial al SIF Muntenia.
Acționarii sunt în continuare nemulțumiți, chiar dacă administratorul SIF Muntenia, firma Muntenia Invest, a propus ca dividendele neridicate de acționarii SIF, care s-au prescris după trei ani, să fie repartizate sub forma unui dividend special. Astfel, pe ordinea de zi a AGA din 6 iulie se află propunerea ca SIF Muntenia să distribuie un dividend special de 0,122 lei/acțiune.
Asta nu i-a împiedicat însă pe acționarii nemulțumiți să ceară revocarea Comitetului Reprezentanților, care reprezintă interesele acționarilor în raport cu administratorului. Grupul de acționari contestatari s-a reunit în jurul omului de afaceri Gheorghe Iaciu, proprietarul complexului comercial Doraly din Afumați, care deține un pachet de 4% din acțiuni, conform celor mai recente raportări. El este astfel unul dintre cei mai mari acționari de SIF. Participația sa valorează în prezent pe bursă circa 5,6 mil. euro.
Cu o capitalizare de 140 mil. euro, SIF Muntenia a devenit în ultima săptămână cea mai valoroasă dintre SIF-uri.