Angajatii care au obiceiul sa mearga la un pahar cu colegii, dupa o zi de lucru, au mai multe sanse de a fi promovati si de a li se mari salariul, arata un studiu realizat de o universitate scotiana.
Salariatii cu un consum moderat de alcool castiga in medie cu 17% mai mult decat colegii lor abstinenti, arata cercetatorii de la Universitatea din Sterling.
O halba de bere sau un pahar de vin dupa serviciu, in compania colegilor, are darul de a crea un climat de incredere. In plus, aceasta practica permite angajatilor sa relationeze cu superiorii lor ierarhici intr-un mediu destins.
Totusi, persoanele care consuma mai mult alcool decat ar trebui in cadrul unor astfel de reuniuni castiga mai putin cu 6% decat colegii lor mai moderati, dar cu 5% mai mult decat aceia care nu merg niciodata la o bere dupa o zi de lucru.
Aceste rezultate au fost obtinute in urma unui studiu care a fost lansat de guvernul britanic in 1958 si care a monitorizat 17.000 de persoane de la nastere pana in prezent. Progresele profesionale ale acestor persoane de-a lungul timpului au fost evaluate in cadrul unor interviuri la intervale regulate. Ultimele rezultate, datand din anul 2000, tocmai au fost evaluate de cercetatorii de la Universitatea din Sterling.
“Studiul arata ca nu este bine sa nu consumi deloc alcool. Persoanele care beau moderat par sa fie mai bine platite”, a rezumat profesorul David Bell, de la departamentul de economie al universitatii.