Cu două nume contradictorii, Palatul Bomboană și Palatul Puricilor, amândouă la fel de curioase pentru cititori, l-a imaginat Elif Shafak într-unul dintre primele ei romane rescrise și în engleză. Romanul cuprinde o istorie a întemeierii clădirii de către o pereche stranie de ruși albi, pe locul a două cimitire, ca și un mozaic al locatarilor imobilului, plini de viață și de culoare, ce reflectă tot farmecul orașului de pe Bosfor, ca și mizeria ce o sugerează mirosul pestilențial ce învăluie tot, torturându-i și terorizându-i pe cei din interior și din jur.
Fațada clădirii este o probă a diversității arhitecturale, cu elemente decorative unice, începând cu balcoanele și încheind cu emblema păunului. Interiorul clădirii este altă probă a diversității etnice și sociale, de temperamente și cultură. Tradiții străvechi și mândria otomană coexistă cu spiritul cosmopolit, pasiunile bărbaților pentru istorie și filosofie cu pasiunile femeilor pentru cele mai neașteptate achiziții, de la mobilier la obiecte inutile.
Astfel, la parter gemenii Cemal și Celal țin un salon de coafură unde se perindă aproape toate femeile, tot aici are apartamentul și Meryem, portăreasa însărcinată, cu un soț ce se micșorează pe măsură ce-i crește ei burta, Musa, și fiul lor Muhammet. La subsol locuiește un student, Sidar cu tendințe de sinucigaș, care a trăit ani buni în Elveția, de unde și-a adus și câinele uriaș, Gaba, și o familie ai cărei canari n-au cântat niciodată.
Un bunic care și-a făcut pelerinajul la Mecca și astfel și-a dublat numele, Hadji Hadji, își răsfață nepoții cu jocul de-a ridicării unui cort în mijlocul sufrageriei, dar mai ales amestecă fabulosul basmului cu isprăvi eroice din istoria otomană în povești dătătoare de fiori, spre spaima nurorii și deliciul celor mici. În schimb, un profesor de filosofie divorțat își rumegă singurătatea împărțită între amintirile pline de ranchiună despre fosta soție, despre prietena ei alintată cu porecla „Pizda de Ethel”, care i-a fost amantă de-a lungul timpului, și prezentul ce promite o nouă aventură.
Există, evident, și o femeie maniacă a curățeniei, poreclită de cei din jur Tijen Igienă, cu o fiică, Su, terorizate de păduchii găsiți la școală în părul ei, din care se naște un zel sporit al curățeniei. Există și Nadia, nevasta lăsată pradă singurătății de către soțul ei Metin Chetinceviz, care a adus-o din Rusia, așa cum există și un simulacru de curtezană, o frumoasă întreținută de un negustor, stârnind mai degrabă compătimire decât invidie sau oprobriu, de vreme ce au poreclit-o Amanta Tristă, există o doamnă distinsă care le impune respect tuturor, Auntie, și care le rezervă și marea surpriză din final.
Farmecul cărții îl dau biografiile de poveste, întâmplări din viața cotidiană, mărunte ciudățenii și paradoxuri mari. Iată-l pe profesorul de filosofie sobru și apăsat de amintiri care brusc are o idee și o inițiativă ca să apere casa de cei ce vin să-și depoziteze gunoiul lângă zidurile ei: pictează cu vopsea fosforescentă o inscripție anunțând sacralitatea locului, dată de sfântul care zace acolo. Iat-o pe Amanta Tristă nefericită din cauza legăturii ei cu negustorul șantajat de soție, și care-și găsește consolarea în relația cu vecinul ei profesor. Și iat-o și pe fetiță, Su, descoperind cu ochii inocenți, dar sfredelitori, sursa duhorii ce învăluie imobilul, nu în afară, ci în interior.
Elif Shafak este o maestră a poveștilor, împletite altfel decât în romanul Bastarda Istanbulului ce i-a adus celebritatea, decât în recenta carte despre dramele emigrației – Onoare, ori în splendida evocare a poeziei sufi din Cele patruzeci de legi ale iubirii, ori în confesiunea impregnată atât de subiectivitate, cât și de duhul tradiției din Laptele negru. Descoperită la noi îndată după revelația Nobelului din 2006 numit Orhan Pamuk, Elif Shafak se reinventează de la carte la carte, balansul traducerilor, de la romane recente la cele de început, îi dovedește unicitatea între scriitoarele de astăzi.
Elif Shafak, Palatul Puricilor, traducere din limba engleză și note de Ada Tănasă, Editura Polirom, 2014, 408 pag.