altădată puteam să mă bizui pe noaptea sfântului
bartolomeu
dar astăzi ea s-a stins in lumina crudă a reflectoarelor din
vecini
eu cui mai rămân cu amintirile mele despre gregory corso și
allen ginsberg și john ferlinghetti
ia acolo niște poeți americani
pe cale de a se stinge și numele lor
altădată loveam in peretele invizibil și il făceam in felul
ăsta
să fie văzut și de alții
acum el rămâne tot neclintit oricât mi-aș rupe eu pumnii
uscați
in el
nu mai pot să spun despre noaptea sfântului bartolomeu
cât va mai ține ea
pentru că e aproape clar că e o formă de viață aici pe
pământ
mai tare decât patrupedele decât insectele decât animalele
marine
decât zburătoarele și submarinele nucleare
ce bucurie să stai și să tai și să dai in semenul tău
semen de ce
te intrebi
cărui fapt să i se datoreze asta de unde
până unde semen acest ins dezgustător care-mi seamănă
ca două picături de sudoare pe o frunte fără gânduri
in timp de pace și-n timp de război
mâini osoase izbind fără zgomot și fără durere de partea
cealaltă
noaptea care se stinge in luminile crude ale unei dimineți de
moarte
ale unei dimineți stinse din naștere
lumea singurei forme de viață noaptea sfântului bartolomeu pe
acest pământ binecuvântat
in această zi din urmă când numele poeților imi mai revin o
dată in minte ca un trecut sistematic față in față cu prezentul
cețos
plin de scame de nori din care nu plouă și nu se aude nimic