Introducerea unui impozit suplimentar care să fie suportat de băncile comerciale este un subiect tot mai mult vehiculat. Întâlnirea G20, a celor mai mai puternice economii ale lumii, care a avut loc la Toronto la sfârșitul lunii iunie, a luat în discuție introducerea unei astfel de taxe.
Taxa a fost agreată de Marea Britanie, Franța și Germania, dar nu a fost bine primită de state ale căror economii au fost mai puțin afectate de criză sau ale căror sisteme bancare nu au înregistrat mari pierderi financiare. Este posibil ca, în curând, în Marea Britanie să se introducă o astfel de taxă, neștiindu-se deocamdată ce formă va îmbrăca aceasta. Se estimează însă că va genera venituri suplimentare la buget de aproximativ două miliarde de lire sterline.
Până acum, singura țară care a introdus taxa pe bănci este Ungaria. Această taxă reprezintă 0,45% din bilanțurile băncilor comerciale și va aduce la buget în jur de 700 de milioane de euro, ceea ce nu este deloc puțin ținând cont de faptul că Ungaria nu a mai ajuns la un acord cu FMI și are ca obiectiv un deficit bugetar de 3,8%.
În România, au existat discuții firave despre introducerea unui impozit suplimentar pentru bănci, dar totul a rămas la acest stadiu. Introducerea taxei pe bănci, ca de altfel introducerea oricărui impozit, reprezintă un rău pentru contribuabili, în cazul nostru băncile, deoarece afectează acumularea de capital de finanțare și influențează procesul de creditare.
Dar această taxă poate fi un rău necesar, pentru că se înscrie pe linia sacrificiului general pe care societatea îl face într-o perioadă de criză și asigură resurse financiare suplimentare în scopul diminuării deficitului bugetar. Chiar dacă poate fi interpretată că o măsură prociclică, nu ar fi singura luată de guvern în ultimul timp, iar ținând cont de faptul că băncile au profitat din plin de pe urma creșterii economice, din punct de vedere social și mai ales al responsabilității sociale, acestea trebuie să contribuie la restabilirea echilibrului economic.
Astfel, indiferent dacă au fost sau nu atinse mai mult sau mai puțin de criza economică, băncile au beneficiat direct de resursele din economie, din societate și este necesar ca acestea să aibă un comportament etic, să fie responsabile din punct de vedere social și să ajute la relansarea economică a comunității din care fac parte, inclusiv prin suportarea unor costuri suplimentare.
În acest sens, este surprinzătoare reacția vehementă a unor bancheri care nu au avut o atitudine responsabilă și amenințau că această taxă se va sau (o vor) transmite asupra clienților, nevrând să-și diminueze profiturile și să-și asume o parte din povara crizei economice. Un astfel de comportament poate fi înțeles numai din punct de vedere strict economic, fiecare societate comercială dorind să-și maximizeze profitul, dar nu are acoperire atât timp cât băncile au practicat și practică o marjă de profit de câteva ori mai mare decât media din țările europene.
Într-adevăr, e greu să accepți scăderea profitului de la peste 1,2 miliarde de euro în 2008 la 0,2 miliarde de euro în 2009 și să mai plătești și o taxă suplimentară, dar unul dintre puținele efecte benefice ale crizei economice îl reprezintă lecția pe care, până la urmă toți am primit-o, de a avea un comportament rațional.
Față de situația din Ungaria, unde guvernul a ales să impună suplimentar băncile în defavoarea unor măsuri care să vizeze populația, în țara noastră autoritatea publică a luat măsuri de austeritate al căror efect îl resimte în primul rând populația și în special cei cu venituri reduse.
În plus, guvernul este într-o continuă căutare de noi baze de impozitare care să ne mențină în limita deficitului impus de FMI.
Un alt argument în favoarea impozitării suplimentare a băncilor constă în faptul că și în România statul a susținut într-o oarecare măsură sectorul bancar, inclusiv prin pârghiile de politică monetară adecvate perioadelor de creștere sau recesiune economică, dar și prin programul Prima casă.
Nu în ultimul rând, taxa pe bănci poate fi interpretată și ca un instrument ce va limita tendința băncilor spre expunerile riscante care au generat criza financiară, o astfel de măsură de precauție fiind necesară și în România.
În concordanță cu un principiu simplu din teoria fiscală conform căruia impozitul cel mai bun este acela care reclamă un efort scăzut din partea contribuabilului și ține cont de situația financiară a acestuia, taxa pe bănci se poate materializă sub forma unui procent scăzut și aplicat asupra activelor bancare. Taxa nu trebuie impusă asupra profitului, deoarece, după standardele locale, acesta este scăzut din cauza cheltuielilor foarte mari cu provizioanele, iar această bază de impozitare este deja supusă impunerii.
Ideal ar fi ca această taxă să fie instituită în cât mai multe țări, deoarece există posibilitatea migrării capitalurilor spre țări cu o fiscalitate mai redusă și probabil ar avea un efect negativ pe termen scurt asupra cursului de schimb. E posibil că băncile să fie tentate să transfere această taxă asupra clienților și unele chiar o vor face, dar majoritatea vor ține seama de cuantumul scăzut al acesteia, de tendința de scădere a marjelor de profit, de concurența din ce în ce mai puternică, de creșterea gradului de informare a populației referitor la costul creditelor sau câștigurile din dobânzi, de situația economică actuală sau de scăderea puterii de cumpărare.
În acest moment, dobânzile la credite și depozite sunt mai reduse, deși există portofolii de credite în derulare cu dobânzi mult mai mari decât cele actuale, iar eventuala creștere a acestora determinată de impunerea suplimentară a băncilor probabil va fi nesemnificativă.
În concluzie, introducerea acestei taxe nu va avea un impact negativ puternic asupra economiei așa cum are, de exemplu, majorarea tva-ului, iar din punct de vedere al raportului beneficii – costuri sociale, probabil că este una dintre cele mai bune variante de impunere.
Dan Armeanu este profesor universitar la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, Academia de Studii Economice, București
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.