Este o fotografie care spune mai mult decat o suta de carti. E coplesitoare, dramatica, puternica. Iti da fiori reci. Este genul de fotografie despre care aproape ca nu are rost sa mai spui ceva, orice analiza ar pali in fata fortei ei. Iti taie respiratia. Este o fotografie de presa. Este o fotografie de Pulitzer.
“Fotografia a fost facuta in 1993, in Sudanul cuprins de foamete, de catre Kevin Carter si apoi vanduta cotidianului The New York Times. La cateva luni dupa aceea, a devenit cea mai faimoasa fotografie din lume, imagine a saraciei, foametei si mortii.”
AceastA imagine a si castigat prestigiosul premiu american la categoria “Feature photography”, in anul 1994. Nu are rost s-o analizam, se vede foarte clar ce este, dar oricat am ocoli, ajungem la duritatea acestei constatari: prevestire a mortii iminente, un vultur asteapta ca un copil sa devina les ca sa-l poata manca. Intuim dupa cum arata ca este vorba de un copil african dintr-o tara subdezvoltata si chiar daca nu am sti circumstantele in care a fost facuta poza, e clar ca sufera de ceva, ca e pe moarte.
Istoria acestei imagini merita atentia nu neaparat prin socul pe care l-a produs oriunde in lume, ci prin ceea ce a urmat imediat dupa captarea sa.
Fotografia a fost facuta in 1993, in Sudanul cuprins de foamete, de catre fotograful independent sud-african Kevin Carter si apoi vanduta cotidianului The New York Times. La cateva luni dupa aceea, a devenit cea mai faimoasa fotografie din lume, imagine a saraciei, foametei si mortii. Ea circula si azi pe Internet, pe pagini personale si bloguri, ca expresie a faptului ca trebuie sa ne pese de semenii nostri de oriunde ar fi ei. Cinismul este ca nu ne pasa deloc si voi explica de ce. Motivul pentru care imaginea aceasta a devenit o fotografie faimoasa este vulturul, metafora pe care acesta o produce! Fara el in cadru, o fotografie a unui copil sudanez slabit de foame, scheletic, fara putere si lipsit de aparare nu ar fi socat atat de mult. Aceasta este realitatea. Sau in orice caz nu ar fi luat premiul Pulitzer. Iata ce scrie Edgar Roskis in Le monde diplomatique despre fotografia lui Carter: “Incadrata singura, aceasta fetita, in pozitia ei plina de suferinta nu ar Ãvaloraà nimic in ochii nostri. Faptul brut, oricat de scandalos ar fi, nu este suficient pentru a impresiona”. De aceea, figura de stil realizata aproape involuntar cu ajutorul unui vultur ajuns in cadru este definitorie.
Dupa ce a facut inconjurul lumii si a fost introdusa in manualele de jurnalism de pe tot globul, doua lucruri aveau sa nuanteze cazul: o dezbatere foarte dura dar foarte precisa despre etica de presa in fotojurnalism, din Le monde diplomatique, semnata de mai sus-amintitul Edgar Roskis in chiar anul publicarii fotografiei si o poveste a vietii autorului ei, Kevin Carter, scrisa de Scott MacLeod din Johannesburg. Ambele releva amanunte pe care niciunul dintre noi nu le-am sesiza doar privind fotografia. Ele s-au adaugat in timp, imbinarea lor ducand astazi la o poveste cutremuratoare.
Lumea a fost interesata, dupa aparitia imaginii in New York Times, despre modul in care a fost facuta ea. Kevin Carter povestea pe atunci: “La aproximativ 300 de metri de centru (e vorba de un centru cu ajutoare de hrana al Natiunilor Unite, langa catunul Ayod, in sudul Sudanului), m-am intersectat in mijlocul campului cu o fetita in pragul inanitiei, care voia sa ajunga la locul cu alimente, dar era atat de slabita incat nu putea face decat un pas sau doi si apoi recadea la pamant incercand in acelasi timp sa se protejeze de soarele arzator, acoperindu-si fata cu manutele ei scheletice, apoi se ridica pentru o noua tentativa, gemand incet, pentru a recadea la loc. Tulburat, m-am retras in spatele aparatului fixat pe trepied, fotografiind miscarile ei dureroase. Dintr-o data, fetita a cazut, cu fata in praf. Campul meu vizual era limitat la ceea ce vedeam prin obiectiv asa ca nu am sesizat vulturul care s-a apropiat si s-a asezat la doar cativa pasi in spatele fetitei. Cand l-am avut in cadru, am declansat! Apoi am alungat pasarea cu o lovitura de picior. Un strigat crestea in mine. Am parcurs vreo doi kilometri pana in sat, apoi am izbucnit in plans”. Povestea lui Carter, oricat de induiosatoare, nu spunea insa totul. Sau mai dur spus: ea releva, dincolo de datele tehnice despre cum a fost captat cadrul, cinismul autorului, care, lumea avea sa afle ulterior, a asteptat timp de 20 de minute ca vulturul sa-si ia zborul pentru a putea fotografia nestingherit travaliul fetitei!! Sute de oameni de peste tot din lume au scris redactiei New York Times cerand sa li se raspunda la o intrebare fireasca: ce s-a intamplat totusi cu fetita? A scapat, era in viata? Raspunsul cotidianului american a venit sec: “Nu stim ce s-a intamplat cu ea, nu stim daca a ajuns la centrul de alimente”. Nu stiau, pentru ca nici autorul fotografiei nu stia! Asadar ea a fost nici mai mult nici mai putin lasata sa moara in camp, pentru ca daca el, autorul, ar fi stiut, insemna ca a salvat-o, sau macar a incercat.
Fotografia devenita intre timp un simbol a ridicat multe discutii etice, un reportaj al postului France 2, realizat chiar in Sudanul infometat, aratand maniera rece si detasata cu care aleg unii fotoreporteri sa-si faca meseria: regizand fotografii, exploatand chipurile palide ale muribunzilor africani ca sa fie cat mai dramatice si expresive. Presa americana a inventat ulterior un gen nou in aceasta meserie: “concerned photographer”, termen care, adaptat, ar insemna genul de fotografie din care sa reiasa ca-ti pasa de ceea ce fotografiezi, ca intai ajuti, apoi te gandesti la un cadru extraordinar, fie el de premiul Pulitzer.
Kevin Carter a inteles profund acest lucru, cu un pret insa urias. La trei luni dupa ce a primit cea mai mare distinctie care se poate obtine intr-o viata de jurnalist pentru fotografia sa, s-a sinucis la Johannesburg, lasand un bilet in care spunea ca este obsedat de imaginile executiilor, copiilor infometati, corpurilor omenesti dezmembrate si ale tuturor lucrurilor coplesitoare pe care le fotografiase in toata viata sa de doar 33 de ani.
soniacristinastan@yahoo.com