Mihai Zamfir – Jurnal indirect (1990-2015). 2 volume, Editura Spandugino, colecția Distinguo

Mihai Zamfir este absolvent al Facultății de Filologie a Universității din București, promoția 1962, secția română-portugheză. A fost discipolul profesorului Tudor Vianu, în studenție participând la ședințele Cercului de stilistică, înființat și condus de profesorul Vianu. În perioada 1966-1967 urmează un stagiu de specializare în Franța, la Universitatea din Nisa, sub îndrumarea profesorului Pierre Guiraud. În 1967 revine în România și își va susține doctoratul în iulie 1970, cu teza Proza poetică românească în secolul al XIX-lea (coordonată de profesorul Șerban Cioculescu), devenind doctor în litere. Este specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată și traducător din limba portugheză.

Începe activitatea didactică în 1962, după absolvirea facultății. În 1975 înființează secția de limba și literatura portugheză de la Universitatea București. Pe lângă activitatea didactică din țară, colaborează și cu universități din țările de limbă portugheză: între 1972-1975 este profesor auxiliar la Universitatea din Lisabona, iar după 1989 este profesor invitat la Lisabona (1990-1993) și Brasilia (1995).

După Revoluția din decembrie 1989, în perioada 1990-1993 deține funcția de subsecretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării. În perioada noiembrie 1997 – mai 2001 este ambasador al României în Portugalia. După 2007, a fost ambasadorul României în Brazilia.

„Cartea de față, numită, după sugestia eliadescă, «jur­nal indirect», este o selecție de articole publicate de-a lungul anilor în revista România literară sub rubrici intitulate variat (Micul dicționar, Scrisori Portugheze, Plecând de la cărți, Tropice surâzătoare și Întoarcerea la cărți), prin urmare o antologie a jurnalisticii mele scrisă în de­plină libertate, începând cu primele zile ale lui ianuarie 1990.

Cu puține excepții, public articolele în ordinea strict cronologică a apariției lor, păstrând în fruntea textului data la care au văzut lumina tiparului.

Dacă viziunea politică ce anima aceste intervenții rămâne ușor și imediat perceptibilă – ea nu s-a schimbat deloc, de la prima la ultima însemnare – mai grea s-a dovedit păstrarea de-a lungul acestor ani a  aceleiași formule stilistice; m-am străduit mereu să spun esențialul în cel mult două-trei pagini, fără multe detalii si fără violențe. Opțiunea pentru claritate și, pe cât posibil, pentru eleganță a avut ea însăși valoare de program.

Jurnalul indirect urmărește traseul evoluției unui in­telectual timp de câteva lustre decisive din istoria Româ­niei și a Europei: reface în filigran și istoria țârii noastre din ultimul sfert de secol. Ipoteticul autor al unui viitor tratat de istorie de la jumătatea secolului XXI va putea abia atunci observa dacă privirea memorialistului a țintit în direcția cea bună și dacă perspectiva schițată de el și-a găsit ori nu confirmarea. Întrucât istoria se desfășoară fără nici o logică, observațiile acelui virtual cititor al Jurna­lului indirect vor fi cu adevărat pasionante. Autorul însemnărilor de față s-a simțit un «spectator angajat» (după celebra expresie) al răsturnărilor  care au încheiat, rapid și neașteptat, secolul XX, născând deocamdată incertul secol XXI.”

Lectura celor peste o mie șapte sute de pagini ale celor două volume e captivantă.

Început în chiar primele zile ale lui ianuarie 1990, jurnalul a continuat, cu o tenacitate neobișnuită, în aproape fiecare săptămână a următorului sfert de secol.

La scurt după tipărirea primelor două volume, Editura Spandugino a publicat alte două, alcătuite tot pe principiul primelor două:

–         Jurnal indirect III Plecând de la cărți – cuprinde o selecție din  articolele publicate, între 2003 și 2007, în revista România literară, în care  sunt comentate cărți de prim-plan apărute între 2003 și 2007;

–          Jurnal indirect IV. Tropice surâzătoare  – cuprinde o selecție a  articolelor publicate în România literară sub rubrica „Tropice surâzătoare”, din noiembrie 2007 și până în noiembrie 2012, în ordine cronologică.