In octombrie s-a desfasurat a doua faza a concursului de proiecte pentru Catedrala Patriarhala, cunoscuta si sub numele de Catedrala Neamului. A iesit castigator proiectul arhitectului Augustin Ioan, conferentiar universitar doctor la Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” din Bucuresti. Augustin Ioan, poet si autor al mai multor lucrari de specialitate, nu se afla la inaltarea primei biserici.
– Cu ce sentiment va ganditi la faptul ca de numele dumneavoastra se va lega inaltarea unui edificiu ortodox precum Catedrala Neamului? Lumea se va intreba, desigur, cine a ridicat-o.
– O va ridica o echipa foarte complexa de profesionisti. Asadar, nu se leaga numai numele meu de inaltarea acestei catedrale. Sigur, eu am condus echipa si am facut arhitectura obiectului. Este vorba insa de un colectiv intreg de la Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” din Bucuresti. Mi se pare foarte firesc ca aceasta cea mai importanta scoala de arhitectura din tara sa inalte cel mai important edificiu de arhitectura sacra, pentru ca, dintre cei care stiu sa faca arhitectura ortodoxa de calitate, multi se afla chiar aici, in Universitate. Exceptandu-ne pe Florin Biciusca si pe mine, care am fost finalisti, am ocupat primele doua locuri in concurs si conducem la UAUIM masterul de antropologia spatiului sacru, sunt in scoala inca sapte-opt oameni care au facut biserici de foarte buna calitate si care, cu siguranta, ne vor ajuta sa ducem acest proiect la bun sfarsit. Asadar, nu numele meu este important. Important este ca acest obiect sa fie de o remarcabila calitate arhitecturala. Apoi, o catedrala de o asemenea importanta trebuie sa fie neutra vizavi de un anumit idiom arhitectural. Adica, atunci cand ma uit la ea, nu trebuie sa-mi fie evident ca e facuta de, sa zicem, Richard Mayer sau de Mario Botta. Ea trebuie sa fie recognoscibila de foarte multe categorii de oameni si fiecare sa aiba sentimentul ca-l reprezinta.
– Ati fost circumspect la inceput. Cand v-ati hotarat sa participati cu un proiect la concurs?
– Din punctul de vedere al breslei arhitectilor, concursul a fost foarte disputat. Ordinul Arhitectilor din Romania a cerut in repetate randuri organizatorilor si celor care au intocmit tema precizari. Unele dintre observatiile facute au fost acceptate, altele nu. Vedeti, noi eram angajati in ideea acestei competitii de foarte multa vreme, chiar dinainte de organizarea primului concurs, in 1999. Cand am fost sigur ca va avea loc, mi-am pus cu adevarat problema participarii. Dupa noua biserici de dimensiuni mici, as fi incercat aceasta biserica suprema a ortodoxiei romanesti. Am gasit colegi de la masterul de care am amintit, care si ei s-au aratat doritori sa participe (Tudor Rebengiuc, Viorica Popescu, Andrei Nistor), am gasit studenti suficient de “nebuni” ca sa stea sase luni, cate paisprezece ore pe zi, la computer, iar inaintea predarii au lucrat o saptamana non-stop. Initial, imi doream sa intru in juriu, apoi insa mi-am spus ca e de preferat sa cobor in arena.
– Ati spus ca sunteti arhitectul unui numar de biserici de parohie. Care e istoria lor?
– Am inceput sa proiectez biserici in 1994. Publicasem deja, impreuna cu Radu Dragan, o carte despre sacru, “Fiinta si spatiul”, care a si fost tradusa in Statele Unite, iar oportunitatea de a face cateva biserici s-a ivit la scurt timp. Nu exagerez cu nimic, deoarece din start am inceput cu doua biserici ortodoxe mici, de parohie, in Slobozia. M-am intalnit apoi cu episcopul Sloboziei si Fagarasilor, azi arhiepiscop la Targoviste – IPS Nifon Mihaita – si intre noi a inceput un dialog interesant. Nadajduiesc ca si Inalt Preasfintia Sa isi aduce aminte cu aceeasi simpatie de colaborarea noastra: am pornit initial de pe pozitii total opuse, el sustinand ca trebuie sa ne tinem strict de traditie, eu ca trebuie sa schimbam limbajul arhitecturii ortodoxe actualizandu-l; dupa cativa ani de lucru impreuna, incet-incet, am ajuns sa acceptam fiecare pozitia celuilalt si am cazut la o solutie de compromis. Am facut la Urziceni, in Parcul Central, o biserica purtand hramul Imparatilor Constantin si Elena, sfintita anul acesta. La Fetesti, tot in Parcul Central, dar si intr-un alt cartier, am ridicat alte doua biserici. La Slobozia am mai proiectat o bisericuta de cartier, inca una la Amara, un corp de chilii tot in Slobozia, la Manastirea Sfintii Voievozi, iar cu cativa ani in urma am proiectat si o biserica baptista. Am facut prin Fundatia Habitat si Arta in Romania o biserica de lemn in Muzeul Satului Valcean, de curand terminata. Acum am proiectat o biserica la Lehliu-Gara. Asadar, toata aceasta experienta mi-a marcat cariera. Am vazut comunitatile cum se strang in jurul ideii de a-si construi o noua biserica si cum aduc, daca nu au bani, macar mancare muncitorilor de pe schele, cum lucreaza sambata si duminica, dar si cum iti schimba proiectul fara sa te intrebe sau cum finiseaza mai prost decat iti inchipuiai la inceput.
– Accepta credinciosii ortodocsi ideile noi in arhitectura sacra bisericeasca? Ati intampinat rezistente de tip traditionalist?
– Eu nu am facut niciodata biserici futuriste. Prin urmare, orizontul de asteptare nu a fost niciodata atat de flagrant incalcat incat sa se nasca proteste. Cu toate acestea, bisericile pe care le-am proiectat nu sunt pastise ale unora deja existente sau ale unor stiluri anterioare. Avem o mostenire extraordinara in aceasta traditie bizantina, traditie pe care trebuie sa o respectam, dar care nu trebuie sa incremeneasca in muzeu. Daca va uitati la arhitectura bizantina a secolelor XVII sau XVIII, veti constata ca ea s-a schimbat radical. Veti constata cateva tipuri cristalizate de planimetrie care au facut ca arhitectura ortodoxa rusa sa fie total diferita de arhitectura ortodoxa romaneasca si total diferita de arhitectura ortodoxa greaca. Or, noi suntem mostenitorii unei comori pe care trebuie s-o folosim – fara s-o copiem, ci punand-o la lucru. Altfel devine o piesa de muzeu, remarcabila dar inutila.
– Dumneavoastra credeti in Dumnezeu? Cat de important este acest aspect pentru un arhitect de biserici?
– Desi este o intrebare foarte intima, am sa incerc sa raspund. Aspectul credintei proprii nu este numaidecat relevant din punctul de vedere al autorului de biserici. Mari arhitecti ai unor catedrale au fost oameni care nu erau credinciosi. De pilda, Catedrala din Brasilia, una dintre cele mai frumoase inaltate vreodata, este opera unui artist, Oscar Niemeyer, care nu numai ca nu era catolic, dar era si este in continuare un fervent comunist. Iata deci ca nu este obligatorie conditia de care vorbiti. Necesar insa este un anumit tip special de intelegere a acestui spatiu, pentru ca nu e vorba de spatiul functional al bancii sau al scolii. Este un spatiu special, in care te simti acasa, dar in care, in acelasi timp, esti strain. Definitia sacrului este aceasta: de alteritate radicala.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar