Petre Bunescu, vicepreședinte al BRD SocGen (BRD), a fost raportat la finele săptămânii trecute pe bursă cu vânzarea unui pachet de 11.000 de acțiuni ale băncii pe care a încasat în total 121.000 de lei (circa 27.800 de euro).

Titlurile BRD au avut în acest an o evoluție slabă, marcând o apreciere de doar 3,6% de la începutul anului, mult sub cea a principalilor indici BET și BET-FI, care au urcat în aceeași perioadă cu 21% și respectiv 32%.

În luna decembrie a anului trecut, SIF Oltenia, care deținea peste 5% din BRD, în urma vânzărilor și-a diminuat participația sub acest prag, respectiv la 4,85% din acțiuni. La sfârșitul anului trecut au mai fost raportați pe bursă cu vânzări și alți insideri din cadrul companiei, precum Marina Drăgoi, Laura Filimon și Gabriel Filimon, însă pachetele cedate au fost mai mici.

În 2011, BRD a raportat un profit net de 465,3 mil. lei (109,8 mil. euro), fiind mai mic cu circa 7% față de rezultatul afișat de bancă în 2010. Anul 2011 a fost al treilea de scădere consecutivă a profitului pentru BRD, ceea ce arată evoluția dificilă a economiei. În ciuda acestei tendințe, profitul BRD continuă să fie cel mai mare între băncile de pe plan local, în condițiile în care rezultatul întregului sistem este cu minus.