Porsche Finance Group România, divizia de finanțare a Porsche România, cel mai mare importator de pe piața locală, estimează că în acest an aproape una din două mașini vândute prin rețeaua de dealeri va fi finanțată “in house” prin credit, leasing financiar, operațional sau noul serviciu Perfect Leasing.

“În prezent Porsche Finance Group finanțează aproximativ 40% din toate mașinile importate de Porsche România. Anul acesta ne așteptăm ca acest procent să urce spre 50% odată cu lansarea serviciului Perfect Leasing”, a spus Helian Redai, director de vânzări și marketing al grupului financiar.

Anul trecut vânzările Porsche România au înregistrat un declin de 7% față de 2009, la aproape 21.200 de autovehicule, potrivit statisticilor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), pe o piață care s-a micșorat cu aproape 20%.

Astfel, cota de piață a Porsche România s-a majorat cu două procente, la peste 20% din piața auto locală. Singurele mărci din portofoliul Porsche România care au crescut anul trecut au fost Audi, cu 2%, la 1.315 unități și marca Porsche cu 11%, la aproape 80 de mașini.

Din totalul vânzărilor de autoturisme ale Porsche România de anul trecut, 30% reprezintă vânzări în sistem leasing, potrivit statisticilor APIA, restul fiind vânzări cash sau prin credit bancar. Cel mai mare procent de vânzări în sistem leasing îl are marca Porsche, de peste 60%, iar cel mai mic, de 19% îl are brandul Seat. Spre deosebire de leasingul clasic, în cazul Perfect Leasing clientul achită ratele care reprezintă contravaloarea devalorizării automobilului, din momentul achiziției și până la finalul contractului.

Potrivit calculelor Porsche Finance Group, un Volkswagen Golf cu o valoare de nou de 16.000 de euro, în sistem leasing normal se va plăti o rată lunară de 292 de euro, adică în total 17.500 de euro, pe o perioadă de 4 ani și va exista o valoare reziduală de 1.600 de euro, care va trebui achitată în cazul în care se va achiziționa automobilul.

În cazul Perfect Leasing rata este de 179 de euro timp de patru ani, echivalentul a 12.000 de euro, și o valoare reziduală de 8.100 de euro, ceea ce reprezintă valoarea de piață a mașinii, în momentul în care contractul de leasing ajunge la final. Astfel, în cazul achiziției în sistem leasing clasic, pentru un VW Golf de 16.000 de euro, se va plăti în total 19.100 de euro, potrivit calculelor Porsche Finance Group, în timp ce în sistem Perfect Leasing se va achita în total 20.100 de euro, avantajul fiind reprezentat numai de rata mai mică cu aproape 30% și de faptul că poate opta sau nu pentru achiziția automobilului.

Porsche pariază pe leasing în 2011

n Porsche România și-a majorat cu 2% cota de piață în 2010 la peste 20%. Vânzările efective au înregistrat un declin de 7% față de 2009, la aproape 21.200 de autovehicule, scădere însă de aproape trei ori mai mică decât a pieței;

n Singurele mărci din portofoliul Porsche România care au crescut anul trecut au fost Audi, cu 2%, la 1.315 unități și marca Porsche cu 11%, la aproape 80 de mașini;

n Din totalul vânzărilor de autoturisme ale Porsche România de anul trecut, 30% reprezintă vânzări în sistem leasing;

n Cel mai mare procent de vânzări în sistem leasing îl are marca Porsche, de peste 60%, iar cel mai mic, de 19%, îl are Seat.