Sudraka
Căruța de lut
Editura Cununi de stele
Traducere din sanscrită de Amita Bhose. Prefață, note finale – Amita Bhose.
Piesă de teatru din secolul II î.e.n., scrisă de regele Sudraka, un om de mare cultură și cu un spirit pronunțat nonconformist. Știa foarte bine eposurile și legendele vechi și stăpânea retorica și prozodia. A cultivat, cel puțin teoretic, muzica vocală și instrumentală, s-a documentat în domeniul artelor plastice și decorative; nici artele „negre”, precum spargerea casei, nu i-au scăpat atenției. Nu încape nicio îndoială că se pricepea foarte bine la arta regizorală și la problemele tehnice ale scenei; altfel nu putea să închege o piesă atât de reușită. În afara domeniilor literare și artistice, s-a ocupat de astronomie și astrologie, științe care pe atunci reprezentau în mare matematicile, de care se vorbește în introducere.
Dacă Sudraka a fost bun cunoscător al știintei astrelor, aceasta nu înseamnă că el și credea în prezicerile destinului uman. Dimpotrivă, tema secundară a piesei implică o satiră subtilă la adresa celor care se lasă dirijați de astrologi.
Nu numai că autorul a fost neconformist față de prejudecățile epocii, el n-a fost nici sclavul convențiilor literar-artistice. Tratând viața oamenilor de rând, „Căruța de lut” se singularizează în literatura sanscrită ca o dramă intensă a vieții umane.
În al doilea rând, dramaturgul intitulează piesa după un obiect sărăcăcios și nu folosește numele protagoniștilor, așa cum se obișnuia. Or, acel obiect aparent minor exercită efectul dramatic maxim.
Spre deosebire de majoritatea dramaturgilor de limbă sanscrită, Sudraka este mai atent la gradarea acțiunii decât la accentuarea laturii poetice. Dacă limbajului său îi lipsește farmecul liric al lui Kalidasa, el nu este nici îngreunat de șiruri nesfârșite de metafore și cuvinte foarte lungi, fenomene lingvistice ce apar la dramaturgii ulteriori, bunăoară Bhavabhuti (sec. VII). Personajele lui Sudraka sunt oameni simpli și replicile lor sunt directe, neîncărcate de retorică. Se poate sesiza stilul îngrijit al vorbirii la protagoniști și alți oameni de cultură. În piesă, un ritm trepidant este menținut de la început la sfârșit; finalul reușește să aducă dizolvare totală a tensiunii. Umorul este sănătos și încântător, nealunecând niciodată spre situații vulgare sau cuvinte licențioase. Conform tradiției, au fost intercalate poezii scurte, care au avut efectul să accentueze aspectul literar al textului.
Acțiunea acestei piese în zece acte, având 33 de personaje în distribuție și încă patru persoane menționate, se desfășoară în orasul Ujjayini din India centrală, vestigiu al culturii vechi indiene. Tema principală este dragostea dintre tânărul neguțător Ciarudatta, ajuns în pragul sărăciei din cauza generozității excesive, și frumoasa curtezană Vasantasena, înzestrată cu calități sufletești nobile. Cu aceasta se împletește încă o temă, și anume un complot împotriva regelui nevrednic.
În afară de valoare literară, „Căruța de lut” are și o semnificație istorică, documentară, informându-ne de condițiile social-politice de atunci.
Această piesă ne dă și informații folclorice despre tradițiile, superstițiile și sărbătorile populare din epocă. Aflăm și despre flora și fauna regiunii. Costumele elegante, serile muzicale și cultivarea artelor plastice descrise în ea ne prezintă imaginea globală a unei societăți dezvoltate și a unui popor înzestrat cu bun gust și talent artistic.
Datorită atâtor calități și actualități ale sale, „Căruța de lut” a ajuns cea mai populară piesă sanscrită în cercurile occidentale. A fost tradusă și comentată în limbile europene de mare circulație, îndeosebi în engleză.
(fragmente din Prefața scrisă de Amita Bhose)