Compania franceza Total, cu activitati in industria petroliera, a obtinut acordul Kremlinului privind preluarea a 25% plus o actiune cu drept de vot din capitalul Sibneft, una dintre cele mai mari companii petroliere din Rusia, tranzactia fiind estimata la patru miliarde de dolari, potrivit unor surse citate de Financial Times.



Omul de afceri Roman Abramovici, care controleaza grupul Sibneft, si care este unul dintre oligarhii rusi cu cea mai mare influenta politica, cauta de mai multa vreme un cumparator pentru participatia sa, dupa ce a decis sa anuleze fuziunea cu compania petroliera Iukos.



Sursele citate – un om de afaceri din Moscova si o persoana care reprezinta interesele administratiei de la Washington – au precizat ca discutiile cu Total nu au ajuns inca in etapa finala si ca tranzactia nu poate fi incheiata decat dupa separarea completa de Iukos.



Daca guvernul de la Moscova isi va mentine pozitia, Total va inlatura contracandidatii redutabili de talia ChevronTexaco si ExxonMobil din Statele Unite sau grupul energetic anglo-olandez Royal Dutch/Shell.



Astfel, compania franceza poate forma al doilea mare parteneriat corporatist intr-una dintre dintre cele mai puternice industrii petroliere din lume. British Petroleum a fost prima companie straina care s-a aliat cu un grup energetic local, TKN, formand in 2003 o societate mixta.



Initial, anuntul a provocat nemultumire la Washington.



“Administratia americana este extrem de suparata la aflarea acestei vesti. Decizia poate afecta relatiile diplomatice dintre Franta si Statele Unite. Ar fi o idee buna ca Total sa isi trimita reprezentanti la Washington, pentru ca impresia actuala este ca aceasta companie si guvernul francez au actionat pe la spatele Statelor Unite. Este evident ca si companiile americane sunt in continuare interesate de aceasta afacere”, a apreciat un avocat din Washington specializat in tranzactii internationale din industria petroliera.



Bancherii afirma ca al doilea grup energetic din SUA, Chevron-Texaco, continua sa urmareasca o eventuala intelegere cu Sibneft.



Administratia presedintelui George W. Bush a fost deosebit de activa in proiectele prin care companiile americane au incercat sa isi consolideze pozitia in Rusia, intrucat exporturile de petrol din aceasta tara reprezinta o alternativa strategica la livrarile din Orientul Mijlociu.



Reprezentantii Total si Sibneft au refuzat comenteze informatiile.