Rușine mare am pățit pe la mijlocul anilor ’90, când am fost gazdă-n București pentru o familie de prieteni francezi. Oamenii aveau între 50 și 60 de ani, aparțineau clasei medii, erau simpatici, fără ifose și pretenții, dar în timpul plimbării printr-un parc i-a trecut o nevoie… mică… după bere. I-am îndrumat spre una dintre micile clădiri cu două intrări destinate rezolvării acestor probleme. În timp ce Francois părea resemnat cu multiplul traumatism olfactiv, vizual și tactil suferit în respectiva incintă, Charlotte a ieșit imediat și, congestionată, m-a întrebat unde putem găsi un taxi pentru a ajunge rapid acasă. Am înțeles și mai bine drama prietenilor mei după ce am intrat pentru prima dată în toaleta unei Rathaus de pe o autostradă din Austria, când aproape că m-am inhibat de atâta curățenie sclipitoare și miros plăcut.
După mulți ani, am rememorat aceste întâmplări cu ocazia marilor inundații de pe Dunăre din vara lui 2010. Atunci am văzut la știri cum un țăran din zona Clisurii a pescuit o toaletă ecologică adusă de ape de la sârbi, de la unguri sau poate chiar de la austrieci, a spălat-o și a instalat-o la el în curte, unde a devenit atracția satului: toată lumea voia să folosească personal acea minunăție nemaivăzută și atunci omul – cu acordul primarului – a instituit o taxă de utilizare a respectivei toalete.Cumplita întrebare a celui sau a celei încercate de o nevoie imperioasă apărută brusc undeva în centrul Bucureștiului sau într-un parc a primit însă de câțiva ani buni un răspuns onorabil. Cel puțin pentru amatorii de bere, sus-numitele toalete ecologice (oricât de etern murdare și puturoase ar fi) rezolvă problema. McDonalds-urile sunt o soluție nu chiar elegantă, dar acceptabilă pentru doamnele aflate în stare de urgență. Din păcate, nu toate stațiile de metrou dispun de toalete curate precum cele de la Piața Victoriei, din pasaj de la Universitate sau la Nicolae Grigorescu; de exemplu, în nodul de linii de metrou de la Eroilor, toaleta publică lipsește cu desăvârșire (deocamdată). Au apărut și toaletele de stradă ce se curăță automat după utilizare, la fel cum sunt în toate marile orașe occidentale, chiar dacă butonarea acestora ridică probleme pentru unii bucureșteni. Chiar și la toate restaurantele, cafenelele, pub-urile, barurile cu oarece pretenții, în hipermarket-uri, în mall-uri, toaletele nu numai că sunt curate și neînfundate (aproape tot timpul), dar dispun de săpun lichid și prosoape de hârtie sau uscătoare cu aer cald; în unele localuri am descoperit chiar, cu plăcere, prezentoare cu cărți poștale de reclamă – celebrele cart-com-uri franțuzești.
Au rămas însă vestigiile arhitectonice ale vespasienelor de altădată: am văzut una închisă pe strada Viitorului (pe linia tramvaiului 16), alta pe șoseaua Kiseleff, aproape de Casa Doina, în Parcul Carol, în Cișmigiu funcționează ca atare două astfel de toalete, la Piața Romană nu știu ce destinație are subsolul respectiv și mai sunt și altele. De altfel, nici adolescenții sau tinerii bucureșteni ai mileniului III nu cred ca au habar la ce au servit cândva acele construcții, tot așa cum nici occidentalii nu-și imaginează că în multe sate românești și europene, buda e tot în fundul curții.