Intentia Guvernului de a infiinta o noua institutie pentru cheltuirea banilor din privatizare in infrastructura este gresita, pentru ca nu se acopera ineficienta unor functionari prin aducerea altora care sa le preia misiunea, in cadrul unei noi institutii.
Premierul a anuntat la sfarsitul anului trecut ca, la sugestia unor economisti din Grupul de Economie Aplicata, se gandeste ca Guvernul sa infiinteze un Fond de Dezvoltare a Infrastructurii, care sa administreze banii din privatizare.
Ideea ar fi ca banii din privatizarea BCR si din ceea ce a mai ramas de privatizat, adica 2-3 miliarde euro, sa fie administrati separat de bugetul statului, de o institutie distincta. Fondul de Dezvoltare a Infrastructurii va supraveghea investirea acestor bani in sosele, spitale si scoli si va da raportul premierului.
De ce o institutie distincta? Pentru ca, afirma sustinatorii proiectului, institutiile care investesc in infrastructura – si anume Ministerul Transporturilor, al Sanatatii si al Invatamantului nu sunt in stare sa o faca. Adica au avut si au bani de la buget, dar ii administreaza prost. Nu stiu sa faca sosele, spitale si scoli.
In schimb acest nou fond, de Dezvoltare a Infrastructurii, va sti.
Este de mirare cum actualul Guvern, desi dominat de oameni de afaceri, nu aplica deloc proceduri de business in administrarea treburilor publice.
In nici o companie din lume, atunci cand un departament, sa spunem, ca in cazul nostru, cel de achizitii, nu are rezultate, nu se infiinteaza alt departament sau fond sau cum i-ar spune care sa-i preia treaba primului. Nu. Pur si simplu oamenii din departamentul de achizitii sunt presati pana isi fac treaba sau sunt schimbati.
In nici un caz nu sunt platiti alti oameni care sa le preia responsabilitatile, intr-un alt departament, cu alti bani, alta distractie.
Ce face Guvernul in schimb? Daca va infiinta acest Fond, isi recunoaste practic propria neputinta. Nu este in stare sa scoata rezultate cu oamenii din ministerele abilitate prin lege si prin natura lor sa faca astfel de investitii, si aduce altii. Fara sa ii dea afara pe cei dintai. Pai ce treaba e asta?
De ce trebuie sa apara o noua institutie doar pentru ca vin acum niste bani dintr-o anumita directie si ne e teama ca-i vom cheltui fara rezultate?
Mergand pe aceeasi logica, de ce nu s-ar ocupa Ministerul Finantelor de investitiile in sosele si restul, ca doar el “da” toti banii de investitii?
Mai mult, sa admitem ca aceasta suprastructura sau structura anexa va fi infiintata. Ce vor face acesti oameni angajati ai fondului? Ca necesarul de sosele, de scoli si de spitale tot functionarii de la ministerele de profil il stiu cel mai bine. Si tot ei stiu mai bine care sunt cerintele tehnice pe care trebuie sa le satisfaca investitiile. Le vor spune “da, e bine, faceti asa”? Ei vor fi oamenii “cu mapa” ? Se vor calca pe picioare pur si simplu intre ei.
Aceasta tendinta de a crea institutii si de a schimba legi, de a o lua permanent de la capat si iar de la capat, ca Sisif cu bolovanul sau, este o meteahna veche in administratia romaneasca.
Spre exemplu, Fondul Proprietatii de Stat s-a transformat pe rand in Agentia de Privatizare si Administare a Participatiilor Statului, apoi in Agentia de Administrare a Activelor Statului, care a absorbit intre timp o alta agentie “de profil” – Agentia pentru Valorificarea Activelor Bancare.
Ministere intregi au aparut si disparut peste noapte – Ministerul Reformei, al IMM-urilor, altele s-au tot modificat ca nimeni nu le mai stie titulatura exacta, cum sunt Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (ii stiati numele complet?) sau Ministerul Economiei si Comertului, fost al Industriilor.
Numai Guvernul nu si-a schimbat titulatura pana acum. Dar nu-i tarziu.
Ca un scolar care incepe fiecare luna un caiet nou cu gandul ca de atunci incolo se tine de treaba si-si face temele, administratia romaneasca tot inventeaza legi si institutii si o ia iar de la capat.
Luati ultimele stiri despre Guvern. 90% din mesajele oficialilor sunt despre proiecte de legi si ordonante si modificari de legi si ordonante, despre strategii si infiintari de institutii si ce vom face si ce vom drege in viitor.
Schimbarea legilor, si mai nou chiar a Constitutiei, este o boala nationala. Presedintele vrea Parlament unicameral, premierul vrea o mai buna delimitare intre atributiile guvernului si ale presedintelui. Primarul general al Capitalei tocmai a anuntat ca vrea schimbarea legii achizitiilor publice ca sa introduca si criterii calitative pentru selectia ofertelor. De asta nu dispar gunoaiele de pe strada, ruinele din centrul istoric sau gropile din asfalt, ca nu se poate face departajarea pe criterii calitative intre ofertele de achizitie.
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor schimba de trei ori in doi ani legea asigurarilor si tot nu e conforma cu legislatia Uniunii Europene, Ministerul Finantelor schimba sau anunta ca schimba codul fiscal de sapte ori.
Nu auzi pe nimeni sa spuna: luati lucrurile asa cum sunt si obtineti rezultate. Ca si cum intr-o companie conducerea ar sta toata ziua in sedinte sa schimbe procedurile.
Dar faceti domnilor treaba cu legile pe care le aveti si mai scutiti-ne ca va incurca cadrul legislativ! Alegerile nu au fost castigate cu promisiuni de legi si si schimbari de institutii, ci cu promisiuni de rezultate.
Nu am vazut nici o sedinta de Guvern, nici acum si nici inainte de 2004, de 2000 sau de 1996 in care sa nu fie discutat nici un proiect de lege, nici o ordonanta sau hotarare de guvern, ci doar analize privind activitatea unui minister sau reusita unui program pe baza datelor demografice si de calitate a vietii.
Logica impartirii puterilor in stat cheama guvernul sa administreze, nu sa legifereze. Parlamentul face legile, Guvernul administreaza banii publici pe baza lor, iar Justitia vegheaza ca treaba sa fie corecta.
Cand colo, toata lumea se intrece in legi si proiecte de lege. Si macar daca le-ar face ca lumea.
Fiecare proiect de lege contine un preambul: Expunere de motive. Care este de fapt acum, de cele mai multe ori, o frazeologie gaunoasa, din care nu intelegi nimic, multe din argumente fiind fie fortate, fie fara sprijin pe exemple sau statistici.
Aceasta expunere de motive ar trebui sa fie coloana vertebrala a legii cu pricina. Sa argumenteze cu statistici, cu analize, cu sondaje de opinie, cu opinii ale oamenilor, cu cazuri reale, de ce trebuie facuta sau schimbata legea. Sa aiba simulari ale aplicarii sale.
Astfel incat legea cu pricina chiar sa insemne ceva. Asa sunt legile facute in Statele Unite, de exemplu, unde poarta numele initiatorilor si toata lumea le stie ca atare.
Asa cum in Consiliul de Administratie al unei companii se discuta performanta managerilor pe baza cifrelor, Guvernul trebuie sa analizeze pe baza datelor statistice performanta functionarilor pe care ii coordoneaza.
Sa analizeze: cati km de drumuri au fost asfaltati in 2005, mai mult sau mai putin ca in 2004? Cat a costat in medie un kilometru de drum? Mai mult sau mai putin? Cate spitale au fost renovate in 2005? Mai mult sau mai putin ca in 2004? Cate sate si cate familii au fost alimentate cu apa in 2005? Cat a costat? Cat a fost speranta de viata in 2005? A crescut sau scazut? Cata carne a consumat un roman in medie in 2005? Cate oua? Cat au costat inundatiile? Citi mineri si-au gasit de lucru? Cati mai au nevoie de ajutor pentru reconversia profesionala?
Lucruri practice, bazate pe date, pe statistici, pe fapte. Si abia dupa aia sa vedem ce legi sa mai dam si ce hotarari.
Sa-i faca primul-ministru pe functionarii de la Ministerul Transporturilor, Sanatatii si al Invatamantului sa fie in stare sa cheltuiasca fondurile cum trebuie, si daca nu sa-i schimbe, asa cum ar fi facut la Radio Contact sau la companiile pe care le-a condus, si nu sa infiinteze noi institutii pe post de sinecura pentru unii sau altii.
Ani de zile, pe spatiul verde in forma de patrulater din fata Teatrului National din Bucuresti trecatorii au facut carare intre statia de metrou si intrarea teatrului, preferand sa o taie direct, in diagonala, decat sa ocoleasca pe aleile care formeaza perimetrul acestui patrulater.
Lucratorii de la Administratia Parcurilor tot sapau cararea “chelita” de iarba in fiecare an, dar oamenii o luau tenace pe alaturi, ignorand trotuarul, si o refaceau. Pana cand, intr-un sfarsit, anul trecut cineva cu cap s-a gandit sa toarne o alee exact pe aceasta carare. Daca tot o iau oamenii pe acolo ca e mai scurt, sa nu-si mai innoroiasca pantofii. Rezonabil om. As vrea sa-l cunosc. Cred ca ar fi bun cel putin de ministru.
E mare lucru sa tii cont de realitate, sa actionezi in sensul ei si sa faci ceva -o alee, o sala de sport, o lege sau o institutie- care sa ajute oamenii, nu sa-i incurce sau le cheltuiasca banii aiurea.
* Sorin Pislaru este redactor-sef al ZF
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.