Societatea Certinvest, cel mai mare administrator independent de investiții personalizate, a cumpărat peste zece kilograme de aur în valoare estimată de cca 350.000 euro pentru câțiva dintre clienții săi aflați în căutarea unui plasament care să-i protejeze de turbulențele de pe piețele financiare.

“Câteva persoane ne-au cerut să cumpărăm peste zece kilograme de aur pe care îl țin depozitat la bănci elvețiene. Averile acestora sunt mari și prin achizițiile de aur fac o diversificare a portofoliului”, a spus Eugen Voicu, președintele societății de administrare Certinvest.

Firma gestionează personalizat averi de 30 mil.lei de la 100 de clienți. Goana după aur, considerat unul dintre cele mai sigure plasamente în vremuri de criză, a fost alimentată de temerile unui posibil default al Greciei și mai recent al SUA.

Cele mai consistente achiziții de aur sunt însă intermediate de bancheri. Piraeus Bank, singura bancă care vinde aur clienților de masă, a anunțat că a vândut peste 75 de kilograme de aur în 2011, în timp ce BCR a vândut circa 250 kilograme de aur către clienții de private banking.

Vineri, BNR a anunțat un preț de 154,01 lei pentru gramul de aur, în condițiiile în care la începutul lunii prețul a fost de 140 lei pentru un gram și în iulie 2010 cca 122 lei.