Un om de afaceri din Elveția, intrat săptămâna trecută în țară pe la Borș, nedumerit că nu găsește intrarea pe autostradă spre Brașov după ce a trecut granița, i-a întrebat pe vameși:
„Unde e autostrada?“. Niciun cetățean din vestul Europei nu poate să-și imagineze că după 23 de ani de la Revoluție, România nu are o autostradă care să o traverseze de la vest la est. În 1980, România avea zero km de autostradă, în 1990 avea 115 km, în 2013 are 463 de km de autostradă și alte 67 km de centură cu profil de autostradă.
Numai în ultimii 10 ani, CNADNR a avut un buget de 17 miliarde de euro, iar anul acesta are la dispoziție încă 1,5 miliarde de euro. Cu cei 17 mld. euro, la 10 milioane de euro pe km (ceea ce este mult, dar să admitem, pentru „standardele românești“) se puteau face 1.700 km.
„Voi de ce nu aveți autostradă, dacă nu a fost niciun război? A fost cumva vreun război pe aici, prin România?“, a spus omul de afaceri elvețian vameșilor când a auzit că România nu are autostradă de la Borș la Brașov.
Sârbii, ieșiți sfârtecați dintr-un război, au făcut în ultimii trei ani 350 km de autostradă.
Pe 20 mai va fi deschis primul pod peste Dunăre făcut în ultimii 60 de ani între Bulgaria și România, un pod despre care jurnaliștii cu state mai vechi în România își amintesc că au început să scrie încă din 1991. 16 ani de discuții, șase ani de construcție și în sfârșit un pod.
Președintele Băsescu este din 2004 la conducerea țării și în 2014 își va încheia mandatul, iar mai înainte Ion Iliescu a avut și el 10 ani. Ce va rămâne după epoca lor?
Nicio autostradă finalizată de la est la vest sau de la nord la sud, nicio trecere pe două benzi a munților Carpați, niciun pod peste Dunăre în România. Doar acest pod de la Calafat, făcut de fapt de bulgari.
Orice conducător vrea să își lege numele de o construcție pe care să o lase în urma sa. E bine că România a intrat în NATO, în UE în această perioadă, dar era și mai bine dacă aveam un pod peste Dunăre la Galați-Brăila, o trecere peste munți pe la Sibiu sau pe la Brașov, o autostradă gata de la Borș la Constanța sau măcar de la Brașov la Borș. Era bine. Drama este că bani sunt. Să nu spună nimeni că nu sunt bani.
Două nuci tari sunt în România pe care nimeni nu le poate sparge de 20 de ani încoace. Banii de drumuri și banii din sănătate.
Dacă cineva a vrut să inventeze un mecanism diabolic prin care să-i dai bani unei instituții care să nu răspundă în fața nimănui de modul în care îi cheltuie, atunci a reușit să o facă prin inventarea Companiei Naționale de Drumuri, aflate teoretic în subordonarea ministrului transporturilor, dar practic cu independență bugetară și decizională față de minister.
La fel și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (4 mld. euro buget în 2012), cu o și mai mare independență față de minister, deși niciun român nu o asimilează ca responsabilă pentru ceea ce se întâmplă în sănătate, ci tot către minister și ministru se îndreaptă.
Ce să-i întrebi pe ministrul transporturilor sau acum ministrul marilor proiecte, unde a trecut CNADNR, sau pe ministrul sănătății de modul cum sunt cheltuiți banii? Ei te vor trimite la Companie, la Casă.
Nu este numai cazul acestor două ministere, dar aici sunt cele mai mari sume la bunul-plac al unor oameni ascunși precum cârtițele în mușuroaiele lor de miliarde de euro și în vilele lor cu garduri de doi metri și piscine subterane. Îi cunoaște cineva?
A auzit cineva de exemplu de Cococi Toma Longin, președintele consiliului de administrație de la Compania de Drumuri, sau de Doru Bădescu, președintele Casei de Sănătate? Puțini. Nu că miniștrii care îi conduc ar fi mai buni, dar măcar mișcările și vorbele lor sunt în lumina reflectoarelor.
Cine a putut inventa acest mecanism perfect de transmitere în exteriorul guvernului a deciziei finanțării? Ce putere mai are un ministru al transporturilor când omul cu banii este în altă parte? Ce putere are un premier asupra unui ministru doar cu numele? Ce putere să ai ca ministru când banii nu sunt la tine?
N-a avut România un război după 1990 și bine că nu a avut, dar războiul româno-român fără arme și explozii, purtat între șefimea din CNADNR, din Casa Națională de Sănătate și din sute de alte „deconcentrate“, sprijinită 100% politic, cu românii, are consecințe poate și mai grave: zeci de miliarde de euro cheltuiți și aruncați în gropile fără fund ale autostrăzilor și centurilor ocolitoare de 20, de 40 de milioane de euro pe km, miliarde de euro risipiți pe medicamente și echipamente medicale care se pot cumpăra cu prețuri de zeci de ori mai mici.
Bine că pot sârbii ieșiți din război să încheie contracte de 642 de milioane de euro pe 140 km, adică 4,6 milioane de euro pe km, cu chinezii (sursa b92.net, 28 decembrie 2012) sau să anuleze contractul cu austriecii de la Alpine care au mai cerut 74 milioane de euro pentru 27 km între Pirot și Dimitrovgrad după ce contractul inițial prevedea 60 de milioane de euro (sursa b92.net, 1 februarie 2013).
Actuala guvernare a venit la putere pe nemulțumirea oamenilor care au sperat că va înceta acest război româno-român. Dar niciunul din șefii mari ai CNADNR din perioada 2000-2012 nu este până azi în anchetă. Au ajuns regii asfaltului să-și facă bănci cu banii din șosele.
Unde sunt banii? Unde sunt rapoartele Curții de Conturi cu trimitere directă în anchete? Unde sunt comparațiile cu standardele de preț, unde sunt abuzurile scoase la iveală?
Omerta. De fapt, tot mai multe date arată că nu au folosit această nemulțumire decât pentru a-și pune proprii oameni în funcții și pentru a direcționa fondurile către firmele lor.
Numai dansuri de scenă în care să se scoată în evidență că este vorba de un alt tip de politică. Dar sunteți de un an la putere. Unde sunt rapoartele? Unde sunt anchetele? Unde sunt sumele pe care demonstrați că le puteți economisi de la contractele abuziv încheiate anterior? Unde sunt autostrăzile?
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.