Undercloud este primul festival românesc de teatru independent care promovează din anul 2008 mișcarea teatrală independentă din România. Se definește – spun organizatorii – prin calitate, nu  prin cantitate; adună la un loc si premiază cele mai bune spectacole independente ale anului; este organizat de Compania de Teatru D’AYA, promotoare de peste 15 ani a mișcării independente de teatru din România; e inspirat din viața oamenilor de azi și îi inspiră pe oamenii de azi; e limpede: fără decor împopoțonat, fără brizbrizuri inutile; e simplu și puternic: zice direct ce crede, cu onestitate și curaj; e lipsit de pretenții „de eticheta”: le vorbește oamenilor pe limba lor, direct către minte și suflet.

Anul acesta, la a VII-a ediție Undercloud devine festival intrenațional – vor fi prezentate la  București și spectacole din Marea Britanie, Franța și Ungaria. Timp de 11 zile, în perioada 1-11 septembrie 2014, la Muzeul Național al Țăranului Român, UNDERCLOUD aduce la un loc 32 de spectacole, producții ale teatrelor independente din București și de peste hotare.

În program:

Sâmbătă, 6 septembrie 2014, la Muzeul Național al Țăranului Român, de la ora 21:00, Actors Touring Company din Marea Britanie (www.atctheatre.com) va prezenta spectacolul „Blind Hamlet“ de Nassim Soleimanpour. Regia: Ramin Gray. Producția britanică este prezentată anul acesta și la Edinburgh Festival Fringe (Assembly Roxy).

Ce ai face dacă viitorul ar începe sa se vadă în negru? Ai călatori? Te-ai concentra asupra familiei? Ți-ai descoperi un nou hobby? În „Blind Hamlet“, scriitorul iranian Nassim Soleimanpour se confruntă cu pierderea lentă a vederii. Tragedia se prefigurează, dar el alege să se joace, prin intermediul unui dictafon, cu adevarul, ficțiunea, destinul și șansa. Îi invită pe William Shakespeare și pe câțiva membri ai publicului sa se joace împreună cu el. Șapte persoane din public vor fi invitate pe scenă, pentru câteva jocuri simple. Restul publicului va fi, de asemenea, rugat sa participe, în anumite momente ale spectacolului. Actors Touring Company comisionează, produce și promovează teatru internațional contemporan în Marea Britanie și în afara granițelor țarii de reședință. Compania funcționează încă din anul 1980. Spectacolul este interactiv și se va juca în limba engleză. Spectacolul solicită un public dornic să participe și să comunice cu realizatorii și cu ceilalți spectatori.

Duminică, 7 septembrie 2014, la Muzeul Național al Țăranului Român, de la ora 21:00, Compania franceză de dans „BAKHUS“ (www.compagnie-de-danse.fr) va prezenta spectacolul „A l’ombre de Coré“. Coregrafia: Mickaël Six. Dansatori: Mickaël Six și Sami Loviat-Tapie. Spectacolul a fost prezentat în mai multe teatre și festivaluri internaționale, printre care și Avignon, secțiunea Off (2013 și 2014, Theater Golovine).

Producția a fost creată în 2011, dupa întâlnirea coregrafului Mickaël Six cu talentatul dansator Sami Loviat-Tapie. Proiectul coregrafic explorează dimensiunile câmpului vizual – ceea ce vedem în realitate și ceea ce ni se pare ca vedem. Hipnotizat, într-un univers poetic, publicul, fascinat deopotriva de regatul umbrelor și de lumea înconjuratoare, se va gasi în imposibilitatea de a ști ce sa privească mai întâi. Producția propune un adevarat joc al umbrelor și al luminii, al inserțiilor video, este plină de inventivitate și de poezie și prezintă, în plus, doi dansatori extraordinari (hip-hop, dar cu o solidă pregatire coregrafică). Între realitate și lumea virtuală, se va instală confuzia. Compania BAKHUS are drept obiectiv promovarea artelor spectacolului. În sferă dansului urban și de stradă, trupa propune proiecte artistice în care toate formele de spectacol precum teatrul, muzica live, proiecțiile video se completează reciproc.

Luni, 8 septembrie 2014, la Muzeul Național al Țăranului Român, de la ora 21:00

Compania maghiară „FORTE“ (www.fortecompany.hu) va prezenta spectacolul „Așteptându-l pe Godot“ de Samuel Beckett. Traducere: Emil Kolozsvári Grandpierre, costume: Mari Benedek, decor: Milorad Krstic, lumini: Ferenc Payer, sunet: Gábor Keresztes, producător: Judit Számel, regia: Horváth Csaba. Distribuția: Vladimir – József Kádas; Estragon – Csaba Krisztik; Lucky – Márton Pallag; Pozzo – Máté Andrássy; Baiatul– Borbála Blaskó.

O propunere coerentă de teatru fizic, în care coregraful/regizorul și membrii trupei încearcă să prezinte relația specială a lumii lui Beckett cu moartea, tăcerea și muzica. Cel mai important element al spectacolului este chiar trupul interpreților. „FORTE“ este o companie tânară, fondată de regizorul și coregraful Csaba Horváth, în 2005. Grupul de actori și dansatori experimentează o formă de expresie necunoscută până acum în Ungaria. Scopul lor este să creeze un limbaj nou, omogen, cu ajutorul corpurilor, vocilor, dansului, muzicii și textului. Csaba Horváth este dansator și coregraf profesionist. A realizat sau a participat la realizarea unui număr impresionant de producții. A fost prezent în calitate de dansator sau coregraf în numeroase festivaluri de gen, printre care și Edinburgh, Cairo, Londra, ș.a, iar în 2005, a fondat compania „FORTE“.  Spectacolul se va juca în limba maghiară și va fi subtitrat în limba engleză.