Peste 2 miliarde de euro pierdute din capitalizarea bursiera, zeci de procese intentate de actionari, o gaura contabila de 40-50 de milioane de euro si 100 de milioane de euro mai putin la profit, fiindca atata a costat auditul independent din ultimele cinci luni. Cam acesta e bilantul unei jumatati de an infernale, incheiate cu o schimbare din temelii a echipei de directori si a consiliului de administratie si cu o imagine cum nu se poate mai sifonata in ochii unei opinii publice pentru care e de neclintit ideea ca niciodata nu iese fum fara foc.



E vorba de compania franco-elvetiana de resurse umane Adecco, unul din cele mai interesante cazuri de scandal financiar din lumea corporatista a ultimilor ani. Pentru cine n-a urmarit povestea, s-o reamintim pe scurt: la jumatatea lui ianuarie, imediat dupa ce uriasa frauda de la Parmalat zguduise Europa, firma Adecco a difuzat un comunicat foarte laconic in care spunea ca, din cauza unor anchete de ordin contabil aflate in derulare, isi amana pe termen nedefinit publicarea rezultatelor financiare pe 2003. Incercarile ulterioare ale lui Felix Weber, directorul financiar, de a lamuri situatia pentru presa n-au facut decat sa inrautateasca situatia, fiindca nu a putut emite decat niste abstractiuni de genul “nu este vorba despre greseli, ci despre un control intern neadecvat in cazul unor operatiuni din anumite tari” (nenominalizate).



In cateva zile, actiunile companiei au scazut cu peste 40%, reducand valoarea de piata a Adecco cu 5 miliarde de euro. Doi dintre directori – Felix Weber si seful operatiunilor din SUA, Julio Arrieta – au demisionat, iar John Bowmer, fost director executiv al firmei prin anii ’90, a preluat functia de presedinte executiv si a organizat o conferinta de presa ca sa-i calmeze pe investitori. Numai ca, in loc sa explice despre ce e vorba, a argumentat ca nu poate dezvalui mai nimic, pentru ca ar insemna sa incalce legea Sarbanes-Oxley privind administrarea corporatista si care se aplica si companiei Adecco, cu activitati in SUA si cotata si acolo la bursa. Bowmer a recunoscut ca Adecco face obiectul unei investigatii initiate de Comisia americana pentru Operatiuni Bursiere (SEC), ceea ce a sunat ca o condamnare in sine: in prea putine cazuri, atunci cand SEC incepe o ancheta, compania anchetata scapa cu fata curata, asa incat cei ce l-au ascultat atunci pe Bowmer nici nu si-au mai pus problema prezumtiei de nevinovatie.



Treptat a iesit la iveala ce s-a intamplat: auditorul Adecco, firma Ernst&Young, a refuzat sa certifice rezultatele financiare pe 2003, fiindca a constatat, in special la activitatile din SUA ale firmei, existenta unor erori de facturare si deficiente in functionarea sistemului informatic, care au alterat imaginea bilantului contabil. Au urmat zile grele, in care presa de dincoace si de dincolo de Atlantic a inclus Adecco pe lista neagra deschisa de Enron si WorldCom si continuata de Xerox, Tyco, Ahold si Parmalat: mari corporatii care sunt nevoite sa-si recalculeze veniturile si profiturile pentru ca auditorii sau creditorii au scos la lumina faptul ca acestea fusesera supraevaluate ca sa-i pacaleasca pe investitori. Pentru analogie in cazul Adecco pleda nu numai iritarea extrema a unei piete deja stupefiate de gaura de miliarde de euro de la Parmalat, ci si faptul ca fostul auditor al Adecco fusese Arthur Andersen, firma care s-a prabusit o data cu clientul sau Enron. Cum Ernst&Young a preluat din 2002 contul franco-elvetienilor, investitorii au dedus ca refuzul firmei de a confirma rezultatele financiare pe 2003 ale Adecco intra in logica temerii ca un eventual scandal contabil ar fi putut afecta grav reputatia celor de la Ernst&Young.



John Bowmer a cautat sa minimalizeze impactul scandalului asupra clientelei sale, afirmand ca n-a pierdut acum mai multi clienti decat in alte perioade, dat fiind ca majoritatea celor ce apeleaza la serviciile Adecco sunt clienti vechi si stabili, care stiu foarte bine ca au de-a face cu o firma serioasa si corecta. Explicatia este ca, in toata perioada crizei, el a facut in particular ceea ce legea americana l-a oprit sa faca in public, adica a avut discutii separate cu clientii in care i-a lamurit despre ce e vorba si ca n-au de ce sa se teama. In paralel, Bowmer a contractat serviciile firmei americane de avocatura Paul Weiss, Rifkind, Wharton & Garrison, care a facut un audit independent – o munca monstruoasa, de cautat zi si noapte prin mii de dosare si zeci de mii de e-mailuri. In ianuarie, ziarul elvetian SonntagsZeitung a scris ca e vorba de o gaura contabila de 40-50 de milioane de euro si ca va fi nevoie de reevaluarea rezultatelor financiare cel putin pentru primele trei trimestre din 2003. Dupa aproape cinci luni de cercetari, americanii au constatat insa ca nu este nevoie de nici o recalculare a profiturilor si ca nici nu se pune problema vreunei fraude. Un verdict care a costat Adecco 100 de milioane de euro platite americanilor drept comisioane de audit.





O eroare de PR



Analistii au conchis ca Adecco a fost pur si simplu o victima a unei proaste politici de relatii publice: unii pun pe seama conducerii firmei secretomania si inabilitatea de comunicare din ultimele luni, in timp ce altii dau vina pe legislatia americana restrictiva – invocata de Bowmer – care, desi menita sa-i interzica unei companii vinovate de frauda sa-i pacalesca in continuare pe investitori prin minciuni optimiste spuse in conferintele de presa, poate avea si efecte perverse, prin faptul ca opreste o companie nevinovata, dar aflata sub ancheta, sa se apere in public de acuzatii. Aceasta e poate morala cea mai importanta a cazului Adecco: tacand ca sa respecte legea, Bowmer si ceilalti au adeverit impotriva vointei lor niste acuzatii care au atras prabusirea nemeritata, pe sub nasul lor, a valorii companiei si au hranit nesfarsite speculatii despre “hotii de la Adecco” pentru care nimeni n-o sa-i despagubeasca.



In tabara investitorilor Adecco, efectul a fost insa catastrofal, mai ales ca la ei n-au ajuns decat comunicatele seci ale firmei, care a anuntat initial ca va fi in masura sa-si publice rezultatele pe 2003 la 20 aprilie, pentru ca mai apoi sa amane inca o data, fiindca auditul nu se incheiase. Speriati ca valoarea actiunilor scade, mai ales dupa ce agentiile de rating si bancile de investitii au inceput sa emita rapoarte nefavorabile la adresa companiei, actionarii au intentat procese in justitie, ca sa-si recupereze investitia. Interesant e ca a fost vorba in majoritate de mici actionari americani, desi cele mai urate acuzatii la adresa Adecco nu veneau de la autoritatile bursiere de acolo, ci din partea Comisiei Federale pentru Banci si a bursei elvetiene (SWX). In Elvetia, Adecco este anchetata pentru o posibila incalcare a reglementarilor de transparenta bursiera si pentru anumite tranzactii suspecte cu produse financiare derivate, incadrabile in categoria “insider trading”.



Faptul ca actionarii europeni au stat mai linistiti se explica prin cultura diferita in materie de investitii. Comentatorii spun ca, in general, actionarii americani intenteaza proces inainte sa verifice daca acuzatiile aduse unei companii au sau nu vreo baza si inainte sa realizeze dimensiunile corecte ale pagubei, in timp ce investitorii europeni asteapta sa afle ce s-a intamplat de fapt inainte de a apela la justitie si oricum nu o fac decat daca nu mai au nici o solutie. Asociatia pentru Protectia Investitorilor din Elvetia a si recomandat, de fapt, detinatorilor elvetieni de actiuni Adecco sa solicite organizarea unei adunari generale a actionarilor (aceasta a fost deja anuntata, de altfel, pentru finele lunii iunie), de unde pot obtine rezultate mai rapide decat in cazul unui proces care ar dura luni si poate ani de zile.



Este posibil insa ca refacerea reputatiei Adecco sa nu depinda atat de mult de compensatiile oferite actionarilor, cat de capacitatea pietei de a admite ca o companie banuita de frauda poate fi de fapt foarte onorabila. Saptamana trecuta, John Bowmer si-a dat demisia si a anuntat formarea unui nou consiliu de administratie, din care vor face parte un fost ministru francez al finantelor, seful companiei energetice ABB si fosti oficiali de la Coca-Cola, Bell Canada si Cable&Wireless, toti adusi ca sa creeze un aer de respectabilitate in jurul companiei.





Nasul si finul



Sunt vesti bune, iar rezultatele financiare pe 2003, publicate in sfarsit la inceputul acestei luni, nu sunt nici ele rele si denota ca Adecco, o data cu piata globala a recrutarii de personal, a depasit recesiunea ultimilor ani si are toate sansele sa-si atinga obiectivul de a fi prima pe toate pietele principale unde are afaceri. Caci, dupa cum au spus analistii, Adecco e in sectorul ei de activitate o multinationala mai adevarata decat Parmalat in industria alimentara: pe majoritatea pietelor nationale unde are clienti (Franta, SUA, Marea Britanie), Adecco e numarul unu sau doi, iar pe segmentul recrutarii de personal cu contracte temporare e cea mai mare firma din lume. In mod paradoxal insa, e posibil ca tocmai aceasta suprematie sa-i dauneze, in perspectiva recentului scandal: sa ne amintim cat de detestate sunt in anumite medii companiile care intermediaza angajarea de personal temporar. Chestiunea contractelor de munca temporare intra frecvent pe ordinea de zi a sedintelor Organizatiei Mondiale a Muncii, de pilda, iar Germania, de pilda, pana nu de mult s-a mandrit cu refuzul de a liberaliza piata muncii pentru contractele temporare. E foarte bine cunoscut diferenta de viziune intre America si Europa in privinta a ceea ce se numeste flexibilitate a pietei muncii, numai ca aceasta diferenta a facut pana la urma ca firmele de recrutare de personal gen Adecco sa ajunga tintele preferate ale militantilor antiglobalisti din Europa.



Sediile Adecco sunt devastate periodic de cei care o considera un samsar de oameni care s-a imbogatit de pe urma “comertului cu forta de munca”, iar o astfel de imagine face cu atat mai plauzibila o acuzatie de frauda contabila. Cu atat mai mult cu cat fondatorii si principalii actionari ai firmei sunt doi miliardari de top Forbes, elvetianul Klaus Jacobs (avere personala de 1,5 miliarde de dolari in topul din 2002) si francezul Philippe Foriel-Destezet (2,1 miliarde de dolari in topul din 2004). Chiar daca nu sunt asa de cunoscuti in America, cei doi nu sunt deloc genul de miliardar european discret, care isi degusta averea departe de lume. Dimpotriva; ambii imbogatiti din afacerea Adecco, se infrunta in public de cate ori au ocazia, iar lupta lor pentru controlul functiilor executive in companie nu-i face deloc simpatici in opinia publica de pe continent (directorul executiv Jerome Caille, de pilda, e finul lui Foriel-Destezet; prin ianuarie, dupa ce a izbucnit scandalul de la Adecco, Jacobs a inceput sa se agite si sa ceara public demisia lui Caille pe motiv de incompetenta; pana acum, Caille a reusit totusi sa ramana in functie). Asa incat, chiar daca pe hartie Adecco a iesit bine din criza, e greu de spus daca va reusi cu adevarat sa-si refaca imaginea in ochii celor care stiu de ce, atunci cand capetele directorilor de la Adecco au inceput sa cada, nasul Foriel-Destezet a ales sa-l scape de mazilire tocmai pe finul Caille.
crenguta.nicolae@zf.ro