Ungaria va introduce treptat o cotă unică de impozitare asupra
veniturilor personale începând cu ianuarie 2011, a declarat
premierul Viktor Orban, respingând astfel speculațiile potrivit
cărora guvernul de la Budapesta ar vrea să amâne implementarea unei
asemenea măsuri fiscale, scrie Budapest Business Journal.
Orban anunțase încă din iunie că va introduce o cotă unică de
impozitare pe venituri personale de 16%, ca parte a planului de
acțiune promovat de Executivul ungar. Nu este un lucru cert însă
câți ani vor trece până când taxa va fi introdusă complet, a
mărturisit Orban.
Noul impozit “va avea cel mai mic nivel impus vreodată” și “este
așteptat să transforme Ungaria în cea mai competitivă economie din
Europa Centrală sau, cel puțin, să reprezinte un pas important în
această direcție”, a explicat prim-ministrul ungar.
Impozite progresive, prag de 1.450 de euro
lunar
În prezent, există două tipuri de impozit pe venitul personal.
Persoanele cu venituri sub 17.500 de euro anual sau 1.450 de euro
lunar plătesc 17%, în timp ce persoanele ce câștigă peste 17.500 de
euro anual au un impozit aproape dublu, de 33%. Comparativ,
impozitul pe profit în cazul companiilor este de 19%, potrivit
datelor puse la dispoziție de Comisia Europeană.
Guvernul de la Budapesta va anunța de asemenea astăzi, în cadrul
unui forum de afaceri, detalii ale unui nou plan, denumit
Szechenyi, prin care vor fi sprijinite întreprinderile mici și
mijlocii, a mai spus Orban.
Cu privire la taxa suplimentară impusă jucătorilor din industria
financiar-bancară, premierul ungar a explicat că Executivul a fost
nevoit să introducă un astfel de impozit pentru a-și atinge ținta
de deficit bugetar de 3,8% din PIB pentru 2010. În contextul în
care este debitoare netă față de Fondul Monetar Internațional
(FMI), Ungaria are obligația față de instituția internațională de a
nu depăși această țintă, însă în același timp țara are mână liberă
în a alege modalitățile prin care o va atinge, a declarat
Orban.
FMI și Uniunea Europeană au suspendat discuțiile de evaluare cu
Ungaria în cadrul acordului de împrumut încheiat la sfârșitul lui
2008, ceea ce înseamnă că țara nu va avea acces la fondurile de 5,5
mld. euro rămase din pachetul de finanțare în valoare de 20 mld.
euro primit de la FMI și UE. Ministrul ungar al economiei Gyorgy
Matolcsy a declarat că delegațiile instituțiilor internaționale nu
au fost mulțumite de suprataxa aplicată sectorului bancar, însă a
explicat că, prin intermediul ei, Ungaria va reuși să-și respecte
angajamentele privind deficitul bugetar.
Nu mai vor centură de siguranță
“În octombrie, liderii europeni vor decide când vor fi cele 27 de
state nevoite să-și aducă deficitele bugetare sub limita de 3% din
PIB. Acea dată se va aplica tuturor țărilor, iar dacă reușim să o
respectăm, dacă putem merge pas la pas cu ceilalți, atunci nu vom
mai aveam nevoie de o altă centură de siguranță”, a declarat Orban,
referindu-se la noul împrumut pe care Ungaria intenționa să îl ia
de la FMI.
Proiectul ungar de introducere a cotei unice nu este o noutate în
partea central-estică a Bătrânului Continent. România, spre
exemplu, are cotă unică de impozitare pe venituri personale de 16%,
ceva mai ridicată decât în Cehia, unde cota este de 15%, dar și
decât în Bulgaria, unde impozitul unic este de 10%.
Noul guvern de la Budapesta a anunțat chiar de la începutul
mandatului său că vrea să reducă fiscalitatea. “Avem nevoie de un
nou cadru fiscal. Sugerez să nu-l reformăm pe cel vechi, ci să
creăm unul nou”, recomanda Orban la începutul lunii iunie.
Premierul ungar adăuga pe atunci că nimeni nu mai are încredere în
sistemul fiscal, pentru că “o economie în creștere nu se poate baza
pe un sistem în care 2,5 milioane de persoane oferă contribuții
pentru 10 milioane”.