Premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a cerut noului ministru al Mediului, Attila Korodi, să se implice în absorbția rapidă a fondurilor UE și să propună Guvernului un proiect de reorganizare a Romsilva, prin care să elimine “problemele istorice” ale regiei de administrație și gestionare a pădurilor.

“L-am rugat să se intereseze în modul cel mai clar, mai limpede și mai rapid, eficace implicit, de gradul de absorbție a fondurilor europene și de modul în care aceste fonduri pot fi absorbite cu rapiditate pe proiectele generate și administrate de Ministerul Mediului, precum și să se gândească în zilele următoare la un proiect de reorganizare al regiei Romsilva, în așa fel încât regia să scape de problemele ei istorice, de la problemele de administrație la eradicarea furtului din pădurile statului”, a spus Ungureanu, după ce i-a predat mandatul de ministru al Mediului.

El a arătat că îl cunoaște de multă vreme pe Korodi și este îndreptățit prin experiență să ocupe portfoliul Mediului.

Attila Korodi a arătat la rândul său că se va implica în restructurarea instituțiilor subordonate ministerului și în absorbția fondurilor UE, arătând însă că fără colaborarea autorităților locale nu pot fi obținute performanțe în atragerea banilor comunitari.

“Este un minister care, la prima vedere, poate are o aură romantică, dar este unul foarte serios dacă luăm fiecare temă în parte. Voi da toate energiile ca să putem avea cât mai multe rezultate-Romsilva, Apele Române, instituții importante care trebuie gestionate cum trebuie, iar pe de altă parte sunt fondurile europene. Este nevoie să înțeleagă autoritățile locale, partenerii noștri în absorbție, că fără o colaborare eficientă nu vom putea avea succes”, a spus Korodi.

El a afirmat că în perioada următoare “va ara țara”, mergând în fiecare localitate în care există probleme critice pentru a impulsiona procesul de absorbție a fndurilor europene.

Attila Korodi și-a preluat miercuri dimineața mandatul ministerial de la primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, care preluase interimatul la Ministerul Mediului după demisia lui Lasylo Borbely.

Deputatul UDMR Korodi Attila a fost nominalizat să ocupe portofoliul Mediului după demisia colegului său Laszlo Borbely, în mandatul cert de doar câteva luni el urmând să ia câteva decizii importante în probleme sensibile precum proiectul Roșia Montană, aflat la finalul procedurii de evaluare.

Korodi a fost, din 2004 până în 2007, secretar de stat responsabil de integrarea europeană în Ministerul Mediului. În aprilie 2007, odată cu remanierea guvernului Tăriceanu, el a preluat portofoliul ministerului.