Banca ungara OTP Bank nu a renuntat sa intre pe piata bancara romaneasca, chiar daca in ultimii doi ani nu a avut prea mult succes. Dupa ce a fost refuzata oficial de statul roman in incercarea sa de anul trecut din toamna de a prelua un pachet de actiuni la cea mai mare banca romaneasca – Banca Comerciala Romana – acum, potrivit unor surse bancare, s-a orientat spre o banca mai mica: Banca Romaneasca. Ungurii de la OTP au cochetat in 2001 si cu actionarii Bancii Transilvania, dar in final nu s-a ajuns la nici o intelegere.
“Ungurii de la OTP Bank nu au renuntat sa cumpere o banca romaneasca. Acum, dupa ultimele informatii, ei poarta discutii cu Fondul Romano-American de Investitii (FRAI) pentru a ajunge la o intelegere privind achizitionarea pachetului de 70% pe care FRAI il detine la Banca Romaneasca si urmeaza sa-l vanda “, au declarat pentru ZF surse apropiate tranzactiei.
In acest moment se asteapta practic finalizarea auditarii rezultatelor financiare ale bancii romanesti pe anul trecut, acestea fiind un punct de plecare in oferta oricarui interesat.
FRAI a lasat sa se inteleaga inca de la inceputul anului ca analizeaza posibilitatea ca in 2003 sa iasa din afacerea Banca Romaneasca.
Chiar si presedintele Bancii Romanesti, Petru Rares, spunea recent ca “iesirea FRAI din actionaritul nostru anul acesta este de asteptat pentru ca orice investitie ajunge la un moment dat la maturitate, iar specificul unui fond de investitii este chiar acesta: intra intr-o afacere, crestere si la un moment dat iese”.
Intrebat ieri daca are cunostiinta de interesul bancii unguresti pentru Banca Romaneasca, Rares nu a dorit sa comenteze pe marginea acestei informatii invocand secretul profesional.
Aceasta tranzactie, in cazul in care se va realiza, ar putea sa fie una de referinta pentru sistemul bancar in acest an, intrucat Banca Romaneasca este acum primele ultimele banci de talie medie de vanzare pe pe piata romaneasca. Pe acest segment de piata, ne-am mai putea astepta la o schimbare de actionariat la Banca tiriac ( de altfel acest lucru se vehiculeaza inca de acum doi ani) sau la Banca Transilvania, dar in acest moment nimic nu este cert.
De Banca Romaneasca de-a lungul timpului s-au aratat interesate mai multe grupuri bancare internationale. Destul de recent si Banca Nationala a Greciei a ajuns cu negocierile intr-un punct mai avansat. In 2001 s-a aratat interesata si Raiffeisen Bank, dar ulterior austriecii au cumparat Banca Agricola – banca mult mai mare din punct de vedere al activelor, si cu o retea de sucursale si un sistem informatic mai extins.
Banca Romaneasca este o banca de talie medie in sistemul bancar romanesc. Anul trecut profitul brut raportat de Banca Romaneasca a fost de 204 miliarde lei (peste 6 mil.$), in crestere, in termeni reali, cu aproape 30% comparativ cu anul anterior. In 2001 banca a obtinut un profit brut de 129,2 miliarde de lei (4 mil. $).
Banca are o retea de 23 de sucursale, iar capitalul social a fost dublat in 2002, fiind in prezent de 345 miliarde de lei.
Prima pagina
Ungurii de la OTP Bank se uita la Banca Romaneasca
Banca ungara OTP Bank nu a renuntat sa intre pe piata bancara romaneasca, chiar daca in ultimii doi ani nu a avut prea mult succes. Dupa ce a fost refuzata oficial de statul roman in incercarea sa de anul trecut din toamna de a prelua un pachet de actiuni la cea mai mare banca romaneasca - Banca Comerciala Romana - acum, potrivit unor surse bancare, s-a orientat spre o banca mai mica: Banca Roman…