Grupul italian UniCredito intentioneaza sa vanda 200 de agentii detinute de grupul german HVB in Polonia in decursul a cel mult 30 de luni, masura de compromis in incercarea de a incheia disputa cu autoritatile poloneze in privinta fuziunii celor doua institutii bancare. Autoritatile poloneze s-au opus initial fuziunii dintre filialele locale ale Unicredito si HVB, ca parte a unui acord prin care banca italiana a preluat-o pe cea germana. Guvernul conservator a argumentat ca o astfel de tranzactie ar afecta concurenta, ar conduce la concedieri si ar incalca un acord anterior de privatizare. Unul dintre motivele schimbarii de pozitie este promisiunea Unicredito de a garanta toate locurile de munca in Polonia pentru o perioada de doi ani. Tranzactia in conditiile stabilite este in beneficiul tuturor clientilor, angajatilor si actionarilor, a precizat Andrea Moneta, membru al consiliului de conducere al UniCredito. Potrivit acordului, divizia locala a UniCredito, Pekao, si BPH vor putea fuziona, in conditiile in care banca italiana vinde marca BPH si cele 200 de subsidiare, din reteaua de 1.250 de filiale detinute de Pekao si BPH. Mediafax