Unilever, gigantul anglo-olandez de pe piața bunurilor de larg consum, a obținut în primul trimestru al acestui an o cifră de afaceri de 10,9 mld. euro, în creștere cu 7% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Creșterea organică a vânzărilor – ce exclude achizițiile sau vânzările de branduri – a fost de 4,3%. Pe piețele emergente avansul a fost de 9,9%

În volum vânzările au crescut cu 2,5%, mai puțin decât în valoare, fapt ce arată că s-a înregistrat o creștere a prețurilor de 1,8%.

“Am obținut o performanță bună, care demonstrează că am progresat bine în procesul de transformare a Unilever. Aceste rezultate au fost obținute în contextul în care prețurile materiilor prime sunt în creștere, încrederea consumatorilor este scazută, iar piețele pe care activăm sunt foarte concurențiale”, a spus Paul Polman, CEO al Unilever.

El a mai spus că toate categoriile de produse ale Unilever sunt în creștere, iar această creștere este impulsionată de performanțele obținute pe piețele emergente.

“Am continuat să obținem creșteri ale volumelor vândute, deși la o rată ceva mai scazută decât în trimestrele recente, în urma acțiunilor de actualizare a prețurilor și ca urmare a ritmului lent în care evoluează piețele dezvoltate”.