Marc Desenfans pleacă după trei ani de la conducerea Unilever, al doilea cel mai mare jucător de pe piața locală de bunuri de larg consum nealimentare, porivit unor surse din piață. Oficialii companiei nu au dorit să comenteze această informație.

Belgianul a fost numit în funcția de președinte al Unilever South Central Europe în iunie 2009, în locul Alexandrei Gătej.

De la București, Unilever South Central Europe controlează operațiunile din mai multe țări din regiune: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Moldova și Kosovo. Piața locală este dintre acestea cea mai importantă, contribuind, potrivit ultimelor informații disponibile, cu peste 50% din venituri.

Cu o experiență de circa 25 de ani în cadrul Unilever, Marc Desenfans a ocupat din 2003 funcția de managing director al subsidiarei Unilever Francophone West Africa. Anterior, el a lucrat în vânzări și marketing, iar în 1999 și-a început mandatul de managing director al Unilever Hong Kong. Potrivit surselor din piață el urmează să predea mandatul USCE tot unui străin, din Polonia.

Unilever a intrat pe piața din România în anul 1996, odată cu preluarea de la stat a fabricii de detergenți Dero din Ploiești, unde astăzi realizează produsele Omo și Dero. Tot la Ploiești, în apropierea fabricii de detergenți, Unilever, mai deține și o unitate unde se produc margarină și condimente sub brandurile Delma, Delikat și Knorr.

Gigantul anglo-olandez din domeniul bunurilor de larg consum a deschis la Ploiești liniile de producție de margarină și condimente în urmă cu mai bine de cinci ani, în urma unor relocări de la Târgu-Mureș și Otopeni. În cele două unități de producție de la Ploiești lucrează circa 300 de persoane. Numărul total al angajaților Unilever în România se ridică la aproape 600.

Pe piața locală afacerile totale – producție și distribuție – ale Unilever s-au situat în 2010 la 195 de milioane de euro. Cea mai mare parte a businessului a fost înregistrată de Unilever South Central Europe, divizia de distribuție, respectiv 180 de milioane de euro. În 2011 afacerile totale au crescut cu 3%, potrivit informațiilor oferite de Desenfans, depășind astfel 200 mil. euro.