Unita, companie de asigurari preluata anul trecut de grupul austriac Uniqa, a luat numele actionarului majoritar, fiind inregistrata in Registrul asiguratorilor de pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor cu numele Uniqa Asigurari. Austrecii au anuntat inca de la preluare ca asiguratorul va lua numele Uniqa, iar in curand va fi lansata o companie de rebranding in care se vor investi cateva milioane de euro. Unita este numarul opt pe piata asigurarilor, cu prime brute subscrise de 135 de milioane de euro (497,5 milioane de lei), in scadere cu 5% fata de 2007. Dupa achizitia companiei de la Vienna Insurance Group, Uniqa a realizat o majorare de capital de 45 de milioane de euro. Uniqa mai detine 27% din Astra Asigurari, companie controlata de omul de afaceri Dan Adamescu, iar achizitia Unita a avut loc dupa ce austriecii au renuntat la planurile de preluare integrala a Astra, numarul patru pe piata anul trecut. Uniqa va intra in urmatoarele luni si pe piata asigurarilor de viata, prin infiintarea unei companii. Potrivit legislatiei in vigoare, capitalul social minim al unui asigurator de viata este de 12 milioane de lei (2,8 milioane de euro).
Bănci și Asigurări
Unita si-a schimbat numele in Uniqa
Unita, companie de asigurari preluata anul trecut de grupul austriac Uniqa, a luat numele actionarului majoritar, fiind inregistrata in Registrul asiguratorilor de pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor cu numele Uniqa Asigurari.